Roxana Sorina ButaÎn documentele depuse la Curtea Supremă din Manhattan, Oprea afirmă că Buta, în vârstă de 21 de ani la momentul respectiv, traversa pe trecerea de pietoni a intersecţiei 14th Street cu Broadway, pe culoarea verde a semaforului, atunci când fost lovită de către un camion pentru transport de gunoi al municipalităţii. Camionul, aparţinând Departamentului pentru Transport, nu s-a oprit deloc, în pofida faptului că a accident-o pe tânără.
Poliţia l-a identificat pe şoferul camionului implicat în accident, a cărui identitate nu a fost făcută publică, dar împotriva acestuia nu au fost formulate acuzaţii de natură penală. Şoferul "nu a primit nici măcar o amendă de circulaţie", potrivit poliţiei.
"Este de neconceput pentru mine ca o fată care traversează pe culoarea verde a semaforului să fie lovită de un camion pentru transportul gunoiului aparţinând oraşului New York şi să nu se întâmple nimic", a declarat avocatul familiei Joe Tacopina. Procuratura susţine, în schimb, că intersecţia unde s-a petrecut accidentul este "una dintre cele mai periculoase din oraş", notând că o altă persoană a fost lovită de un taxi în timp ce prieteni ai lui Buta participau la o reuniune organizată în memoria acesteia, după o lună de la moartea tinerei.
Avocatul acuză autorităţile că ştiau că intersecţia este periculoasă, dar că nu au adoptat măsuri pentru sporirea securităţii, notând că Buta era singură la părinţi. Tacopina sugerează totodată că o "adâncitură" în asfalt ar fi contribuit la producerea accidentului mortal, "interferând" cu viziunea şoferului necunoscut
"Recunoaştem că acest caz implică circumstanţe tragice", afirmă Departamentul Juridic al oraşului, anunţând că va "revizui" documentele juridice după ce le va primi. Poliţia newyorkeză NYPD nu a făcut comentarii pentru NY Post.
Roxana Sorina ButaÎn documentele depuse la Curtea Supr