Vorbim prea rar despre acest adevăr inconfortabil: statul român are o lungă tradiție în a face rău propriilor cetățeni. Prin violență brută, prin supliciu ideologic, prin abuz, corupție, înfometare și atitudine autoritară. Secolul XX, cu regimurile sale dictatoriale și furtunile ideologice, cu războaiele și stările de necesitate, deține desigur recordul în această privință. Istoria aceasta nu a fost scrisă pe de-a-ntregul. Arhivele ascund încă secrete urâte. Iar dincolo de ce oferă documentele, rămâne efortul nostru de a înțelege, pentru că răul nu este ușor de decriptat. Răul poate părea rațional și necesar, banal sau seducător. Răul este, adesea, anonim, anonimizat, ca și cum ar provoca suferința precum o calamitate naturală. Or, noi știm căîn spatele răului despre care vorbim stau oamenii. Stau Marii Responsabili, dar nu numai ei. În cazul României, vorbim despre Antonescu, Sima, Dej sau Ceaușescu, dar nu ar trebui să-i uităm pe cei din spatele lor, fără de care crima nu ar fi fost posibilă. Îi știm cine sunt? Numele lor nu ne mai spun aproape nimic astăzi. Oameni extrem de puternici altădată– comandanți de unități militare care au masacrat evrei, șefi de lagăre care i-au lăsat să moară de foame, ofițeri de Securitate care au schingiuit „dușmani“ politici, tartori ideologici care au făcut din minciună noua credință, șefi de colonii de muncă

și penitenciare care și-au făcut datoria cu zel – sunt necunoscuți în afara cercului mic al specialiștilor. Pentru a da chip celor care au făcut rău României și cetățenilor ei în ultimul secol, inițiem începând cu acest număr al revistei o secțiune care va trece în revistă Chipuri ale răului. Rostul este de a schița profiluri ale unor personaje importante, dar nu neapărat cunoscute, care au făcut parte din angrenajul dictatorial al crimelor comise în numele unei politici sau ideologii. Secțiunea este realizatăîn col