Are 33 de ani şi suferă de una dintre cele mai groaznice maladii care i-ar face pe alţii să renunţe la viaţă. Oana a ales să trăiască. Nu mai speră în vindecare, dar vrea să îmbătrânească şi pentru acest vis are nevoie de ajutor
Oana spune că viaţa de chin pe care a avut-o în ultimele trei decenii nu este din vina nimănui. Nu-l acuză nici pe Dumnezeu că s-a născut cu o boală rară care îi mănâncă pielea, oasele şi dantura şi nici pe oameni care o evită speriaţi. “Poate nu merit să mă fac bine. Sunt şi eu om, am şi eu greşelile mele”, spune aceasta cu lacrimi în ochi.
Părinţii şi-au dorit aşa de mult un copil încât l-au botezat “Speranţa”
Era anul 1979, 26 martie, familia Dincă din Bucureşti avea copilul mult dorit. Era o fetiţă. “Am decis să-i punem numele de Speranţa alături de Oana. Ea era speranţa noastră împlinită. În sfârşit aveam un copil. Aveam 34 de ani când am avut-o pe Oana. Mi-am dorit aşa de mult de un copil. Dar ... nu ştiam că o să aibă o viaţă foarte grea. Nu am ştiut! Asta e viaţa!”, spune mama tinerei, Dorina Dincă. La şase ani, părinţii şi Oana au primit o veste cumplită. “Ni s-a spus că am o boală rară. Se numeşte epidermaliză buloasă distrofică”, explică tânăra. “Practic medicii ne-au spus să facem alt copil că nu avem unul normal. Şi eu şi soţul meu simţeam că murim”, îşi aminteşte şi mama sa.
Viaţa de coşmar a unui înger
Epidermaliza buloasă distrofică este o maladie genetică, iar fiecare zi de viaţă este practic un coşmar pentru tânără. Boala îi roade oasele, tânăra a rămas deja fără palme şi degete - membrele sale părând mai mult două cioturi. Pielea sa este foarte fragilă. “Am băşici pline cu apă pe tot corpul, am puroaie, orice atingere mai puternică mă doare şi îmi poate provoca răni. Când mă trezesc, am hainele lipite de piele în zonele pe care m-am întins. Este îngrozitor”, ne poveşte cu vocea scăzută Oana Stoica.
