Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul miliardarului Cornu este polițist, dar a dat Ministerul de Interne în judecată! La mijloc, o chestiune de orgoliu

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 octombrie 2012 ·

Fiul miliardarului timișean Georgică Cornu a dat Poliția în judecată pentru că nu a primit cele mai bune calificative la evaluarea profesională anuală, el fiind ofițer în cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara.

Procesul va fi judecat la Curtea de Apel Timișoara, în perioada următoare. Flavius Cornu contestă faptul că în raportul de activitate transmis de superiorii săi către conducerea IGPR la finele anului trecut i s-au dat calificative slabe, mai exact „satisfăcător” în loc de „superior”.

Dacă ar fi primit cel mai bun calificativ, fiul Regelui asfaltului din Banat ar fi putut accesa o funcție superioară în poliție.

„Mă consider profund nedreptăţit deoarece mi-a fost acordat calificativul , deși toată activitatea mea în 2011 dovedește că ar fi trebuit să mi se acorde un calificativ ”, a arătat Flavius Cornu, în plângerea înaintată instanței.

Polițistul Cornu se plânge și de faptul că alți colegi ai lui au fost mai bine cotați de către superiori, chiar dacă nu meritau acest lucru. El a contestat în primă fază calificativul primit, însă cum reclamația nu a fost admisă de Poli'ie, s-a adresat instanței. Acum IGPR a solicitat mutarea dosarului de la Tribunalul Timiş, unde s-a depus plângerea, la Curtea de Apel, instanță în măsură să judece litigiile administrative.

Fiu din prima căsătorie a miliardarului Georgică Cornu, Flavius Cornu lucrează la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş din 2005. El a lucrat mai întâi la Serviciul Poliţiei Rutiere, apoi a fost transferat la Secţia 4 de Poliţie Timişoara, iar din 2008 este ofiţer în cadrul Biroului de Crimă Organizată Timişoara. Cornu junior este ofițer la Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în 2012 fiind promovat de superiorii săi pe funcţia de ofiţer specialist II.


Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 20 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 35 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum o ora
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°