Mari artişti avem în ţara asta! Încă. Şcoala veche de teatru nu a murit. M-am convins la vizionarea piesei"Divorţul de aur" cu Tamara Buciuceanu-Botez şi excelentul actor Sorin Francu, directorul Teatrului din Focşani.

Am râs cu lacrimi, sala a fost arhiplină şi piesa bună. Tamara Buciuceanu-Botez a fost senzaţională, aplaudată la scenă deschisă, standing ovations. Piesa e descrisă oficial aşa: "Piesa reprezintă o punere în scenă în manieră realistă şi retrospectivă a itinerarului vieţii de cuplu, drum presărat atât cu amintiri plăcute, dar şi cu momente tensionate, ultimele - rod al frustrărilor nemărturisite şi al banalităţilor cotidiene care rutinează cuplul. "Divorţul de aur", după un text scris de Nae Cosmescu şi Sorin Petrescu, intră în rândul comediilor cu morală apreciate, cu sute de aplauze, de nişa iubitorilor de teatru. Cei doi protagonişti, Tarsiţa şi Spirache Piteşteanu, ea fostă actriţă de operă, el fost instrumentist, nici unul strălucit în meseria lor, sunt acum pensionari şi cu o zi înainte de sărbătorirea nunţii de aur. Noaptea de dinaintea aniversării celor cincizeci de ani de căsnicie este un prilej pentru a devoala cele două poveşti.

Prima este cea adevărată - sau cea de faţadă, depinde cum priveşti - romantica şi nesfârşita poveste de dragoste a doi oameni ce sunt gata să-şi reînnoiască jurămintele după jumătate de secol. S-au obişnuit unul cu altul, îşi acceptă micile defecte, îşi respectă tabieturile, se ajută. Cel mai important, nu-şi pot imagina viaţa unul fără celălalt, iar singurătatea este sinonimă cu sfârşitul. A doua poveste, visul Tarsiţei, este divorţul. Cuplul din vis este unul anecdotic, cei doi soţi care se urăsc, dar le este frică să plece unul de lângă celălalt. S-au acceptat ca răul cel mai mic, pentru că le-a fost frică de singurătate, şi au acumulat frustrări şi neîmpliniri care răbufnesc după cincizeci de an