"Heineken" NV, al treilea producător mondial de bere, a raportat o creştere sub aşteptări a vânzărilor sale în trimestrul al treilea, din cauza cererii slabe din vestul Europei, în special din Olanda, Marea Britanie şi Portugalia.
Volumul vânzărilor companiei olandeze a sporit cu 4% în intervalul iulie - septembrie 2012, în timp ce analiştii anticipau un avans de 5%. În primele şase luni din anul curent, volumul vânzărilor "Heineken" a crescut cu 4,5%. Volumul consolidat de bere vândută a crescut cu 2,2% în perioada de raportare, însă analiştii preconizau un plus de 3,2%. Evoluţiile exclud efectele achiziţiilor şi înstrăinările.
În vestul Europei, volumul vânzărilor s-a redus cu 2,1%, însă în America a crescut cu 5,2%. În regiunea Asia-Pacific, vânzările s-au diminuat cu 2,8%.
Cifra vânzărilor a sporit cu 7,1% în trimestrul al treilea, la 4,974 miliarde euro, în timp ce profitul net a urcat la 577 milioane de euro, de la 525 milioane în anul precedent.
"Heineken" caută modalităţi de creştere pe pieţele emergente, ca să compenseze condiţiile dificile din Europa de Vest - cea mai mare piaţă de desfacere pentru companie.
În luna februarie, "Heineken" a anunţat un program de reducere a cheltuielilor, în baza căruia vrea să realizeze economii de 500 de milioane de euro până în 2014.
ALINA VASIESCU "Heineken" NV, al treilea producător mondial de bere, a raportat o creştere sub aşteptări a vânzărilor sale în trimestrul al treilea, din cauza cererii slabe din vestul Europei, în special din Olanda, Marea Britanie şi Portugalia.
Volumul vânzărilor companiei olandeze a sporit cu 4% în intervalul iulie - septembrie 2012, în timp ce analiştii anticipau un avans de 5%. În primele şase luni din anul curent, volumul vânzărilor "Heineken" a crescut cu 4,5%. Volumul consolidat de bere vândută a crescut cu 2,2% în perioada de raportare, însă an