Colegiul 9, pentru Camera Deputaţilor nu are, în prezent, un titular. Acesta cuprinde localităţile Băişoara, Beliş, Călăraşi, Călăţele, Ciucea, Ciurila, Feleacu, Iara, Luna, Măguri – Răcătau, Mărişel, Mihai Viteazu, Moldoveneşti, Negreni, Petreştii de Jos, Poieni, Rişca, Săcuieu, Tureni, Valea Ierii şi are 45.796 de alegători.
Aici se vor confrunta, la alegerile parlamentare din 9 decembrie consilierul judeţean Alexandru Coroian (PDL) (foto stânga), consilierul local Elena Uioreanu (USL) (foto centru) şi consilierul judeţean Okos Rigo Denes (UDMR) (foto dreapta). Reprezentantul acestui colegiu în Parlament a fost deputatul UDMR, Palfi Zoltan, care a decedat în urmă cu un an. De atunci colegiul a rămas vacant, nefiind organizate alegeri. Alegerea sa, respectiv de reprezentant al moţilor în Camera Deputaţilor, a fost posibilă datorită sistemului de redistribuire existent în legea electorală după care s-au organizat alegerile din 2008. Palfi Zoltan a avut 1.825 de voturi, chiar dacă în faţa sa au fost alţi trei candidaţi: Minodora Luca (PDL) - 7.177 de voturi, Iosif Zăgrean (PSD) - 2.811 voturi şi Marius Bălaj (PNL) - 2.060 de voturi.
„Jos labele de pe primarii PDL!“
Între primii doi candidaţi, Alexandru Coroian şi Elena Uioreanu, „războiul“ declaraţiilor a început deja. Duminică, prim-vicepreşedintele PDL Cluj, Alexandru Coroian, i-a cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Horea Uioreanu „să-şi ia labele de pe PDL". Coroian l-a acuzat pe Uioreanu că îşi face campanie electorală în familie şi face presiuni asupra primarilor din judeţ să o voteze la alegerile parlamentare pe soţia sa, Elena Uioreanu. Potrivit democrat liberalului, la ultima şedinţă a Asociaţiei Metropolitane, Horea Uioreanu le-a amintit primarilor prezenţi, de candidatura la parlamentare a soţiei sale, Elena Uioreanu. „Concret, Uioreanu le-a amintit primarilor că cine