Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI: SORIN BLEJNAR: Pilă mică nu înseamnă trafic de influenţă. Nu este NAŞUL meu Traian Băsescu

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 octombrie 2012 ·

Gândul prezintă în exclusivitate o serie de declaraţii ale fostului şef ANAF, Sorin Blejnar. Acesta a explicat că "politicieni de la toate partidele l-au căutat în perioada în care conducea Fiscul, precizând însă că "o pilă mică nu înseamnă trafic de influenţă".

Blejnar a susţinut însă că nu a numit în funcţii prieteni sau rude ale politicienilor, toate posturile care depindeau de instituţia pe care a condus-o fiind ocupate în mod legal. "Nu s-au făcut blaturi. Au fost puşi pe funcţii pe bază de CV-uri", a spus el, potrivit Gândul.

Întrebat cine este "naşul" care apare în stenogramele din dosar, Blejnar susţine că nu ştie la ce se referă acest naş. "Traian Băsescu nu e naşul meu", a precizat Blejnar pentru Gândul live.

Adevărul prezintă cei "97 de traseişti în Parlament".

"64 de deputaţi şi 33 de senatori aleşi în 2008 şi-au schimbat cel puţin o dată apartenenţa politică pe parcursul mandatului. Migraţia politicienilor a schimbat ponderea partidelor în Parlament",

explică publicaţia.

"Migraţia politică a căpătat, în ultimii patru ani, o amploare fără precedent. De la alegerile parlamentare din 2008 şi până în prezent, 97 din cei 471 de parlamentari aleşi au schimbat cel puţin o dată", continuă Adevărul.Curentul comentează abuzul de putere al premierului Victor Ponta care "ţine la sol avioanele pentru că Daciana se trezeşte greu!"

"Concret, este vorba despre o informaţie care a făcut vâlvă ieri în presă potrivit căreia premierul Victor Ponta a dat ordine la aeroportul „Henri Coandă" unei curse de linie plină cu europarlamentari să rămână la sol pentru a o aştepta şi pe soţia sa mai somnoroasă, eurodeputatul Daciana Sârbu. Cum ordinele nu se discută, ci se execută, pentru proaspătul uns la şefia aeroportului „Henri Coandă", preşedinte PC Satu Mare, Cristinel Smadu, acest lucru a fost doar o forma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum o ora
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum o ora
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 6 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 59 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 6 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon. şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 25 minute
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 5 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°