Şase firme din judeţul Suceava, care aveau 11 muncitori fără forme legale, au fost amendate cu suma de 110.000 de lei. Adjunctul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Grigore Duciuc, a declarat că în cursul lunii septembrie inspectorii acestei instituţii au efectuat 684 de controale, fiind aplicate 332 de sancţiuni, în valoare de aproape 220.000 de lei.
Duciuc a arătat că 383 de controale au vizat respectarea securităţii în muncă, iar în urma verificărilor au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 74.500 de lei. Printre neregulile constatate de inspectorii ITM Suceava se numără lipsa evaluării riscurilor existente la locurile de muncă, neasigurarea truselor sanitare pentru acordarea primului ajutor în caz de accidente sau neîntocmirea instrucţiunilor de securitate în muncă. Grigore Duciuc a mai arătat că în cursul lunii septembrie s-au înregistrat opt accidente de muncă, unul dintre acestea soldându-se cu decesul unui muncitor.
Nu în ultimul rând, inspectorul-şef adjunct al ITM Suceava a declarat că la începutul lunii octombrie a.c., în judeţ erau înregistrate peste 105.000 de contracte individuale de muncă.
Şase firme din judeţul Suceava, care aveau 11 muncitori fără forme legale, au fost amendate cu suma de 110.000 de lei. Adjunctul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Grigore Duciuc, a declarat că în cursul lunii septembrie inspectorii acestei instituţii au efectuat 684 de controale, fiind aplicate 332 de sancţiuni, în valoare de aproape 220.000 de lei.
Duciuc a arătat că 383 de controale au vizat respectarea securităţii în muncă, iar în urma verificărilor au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 74.500 de lei. Printre neregulile constatate de inspectorii ITM Suceava se numără lipsa evaluării riscurilor existente la locurile de muncă, neasigurarea t