Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj au trimis-o în judecată pe Maria Stela Trif, reprezentant al Redox Lab SRL Cluj Napoca, sub acuzația de înșelăciune și instigare la fals în declarații. În același dosar a fost trimisă în judecată și firma acesteia care s-a angajat, în fals, să furmnizeze echipamente medicale către mai multe spitale.
Potrivit procurorilor, la data de 30 noiembrie 2008, între Ministerul Economiei şi Finanţelor în calitate de Autoritate Contractantă, Ministerul Sănătăţii, în calitate de beneficiar şi Redox Lab SRL Cluj Napoca – în calitate de contractant, a fost încheiat un contract de finanţare pentru punerea în practică a unui proiect finanțat din fonduri PHARE. Obiectul contractului îl reprezenta livrarea unui număr de 55 de centre de transfer sanguin şi a 65 de echipamente medicale din domeniul hematologiei către unităţi spitaliceşti din subordinea Ministerului Sănătăţii, în calitate de beneficiari finali.
A vândut mai ieftin decât producătorul
Licitaţia a fost câştigată de firma reprezentată de Stela Maria Trif în condiţiile în care s-a angajat ca echipamentele de înaltă performanţă medicală să fie provină de la un producător italian iar preţul ofertat a fost sub preţul de livrare al producătorului original. Pe parcursul executării acestui contract, în cursul lunii noiembrie 2009, în scopul de a obţine pe nedrept fondurile europene acordate, Trif a prezentat Autorităţii Contractante şi Beneficiarilor finali 54 de declaraţii de calitate şi conformitate precum şi certificat de origine (întocmite în fals, la cererea sa, de angajaţi ai firmei sale), ce atestau în mod eronat provenienţa italiană şi marcajul CE a echipamentelor medicale livrate în cadrul contractului.
Din India în Italia
Practic, firma a livrat beneficiarilor acelaşi tip de aparatură medicală dar produs de u