Consulul rus în România Andrei Lancikov a declarat că diplomatul rus care a lovit o tânără pe trecerea de pietoni mergea regulamentar şi "era treaz", iar Ambasada Rusiei va clarifica circumstanţele în care s-a produs accidentul, relatează RIA Novosti în pagina electronică.
"Prim-secretarul ambasadei, Aleksandr Evsiukov, pe 21 octombrie, mergea în automobil cu soţia şi copilul şi a lovit pe trecerea de pietoni o cetăţeancă româncă. În prezent, ea se află la reanimare în stare critică", a declarat pentru Ria Novosti Andrei Lancikov, adăugând că Ambasada Rusiei la Bucureşti şi-a exprimat regretul în legătură cu această întâmplare.
Lancikov a anunţat că diplomatul "conducea cu viteza regulamentară" şi "era treaz".
Cu toate că "el (Evsiukov) a refuzat testarea alcoolemiei (...), la ambasadă s-a confirmat că era treaz", a subliniat consulul rus.
Potrivit acestuia, "fata a traversat drumul în fugă" şi Evsiukov "pur şi simplu nu a văzut-o". Deşi a admis că au fost încălcate unele reguli de circulaţie, el a precizat că "deocamdată este prematur să se vorbească despre gradul de vinovăţie".
"Conform Convenţiei de la Viena, diplomaţii au imunitate diplomatică şi sunt exceptaţi de la jurisdicţia penală şi administrativă în ţara de acreditare", a mai spus Lancikov, precizând totodată că ambasada va clarifica circumstanţele accidentului.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a remis o Notă Verbală prin care se solicită autorităţilor Federaţiei Ruse retragerea imunităţii de jurisdicţie a diplomatului implicat în accidentul din 21 octombrie.
Corlăţean l-a convocat marţi pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malghinov, în legătură cu accidentul produs la 21 octombrie de un diplomat rus din cadrul ambasadei, potrivit unui comunicat de presă transmis MEDIAFAX de MAE.
De asemenea, şeful diplomaţiei a făcut referire în ace