În ciuda reformelor din ultimii ani, ţara noastră îşi menţine, aproape de jumătatea clasamentului, a şaptezeci şi doua poziţie în clasamentul Băncii Mondiale (BM) privind climatul de afaceri pentru 2013.
Dacă pe primele locuri se situează Singapore, Hong Kong şi Noua Zeelandă, o poziţie mai favorabilă decât ţara noastră au şi Amenia (32), Africa de Sud (39), Mexic (48), Tunisia (50), Ghana (64), Bulgaria (66) şi Turcia (71).
În ţara noastră bunele practici şi-au făcut loc în domeniul creditării, permiţându-se descrieri mai generale ale bunurilor acceptate drept garanţe, dar şi extinderea categoriilor de bunuri mobile în aceeaşi situaţe. Cele mai multe dintre noile drepturi ale creditorilor şi debitorilor, deopotrivă, au fost incluse în Noul Cod Civil.
Au fost simplificate şi formalităţilor de înregistrare a unei companii, astfel că este nevoie de şase aprobări, 10 zile (cu patru mai puţine decât anul trecut) şi 2,8% din venitul pe cap de locuitor pentru a deschide o afacere în ţara noastră.
Indicatorii care ne umbresc, însă, reformele sunt cei ce vizează avizele de construcţie, pentru obţinerea cărora un investitor are nevoie de aproa-pe 10 luni şi va cheltui 79% din venitul mediu şi accesul la electricitate, obţinut în aproximativ şapte luni.
La capitolul fiscalitate, deşi beneficiem de unul dintre cele mai scăzute cuantumuri din Uniunea Europeană (UE), avantajul comparativ nu se păs-trează în raport cu alte economii din afara spaţiului comunitar. 44,2% din profitul companiilor merge către stat, prin intermediul a 41 de plăţi de impozite şi taxe, conform calculelor BM.
* Europa de Est şi Asia Centrală este cea mai activă regiune
În perioade iunie 2012 - mai 2013, regiunea Europa de Est şi Asia Centrală s-a dovedit cea mai activă regiune la îmbunătăţirea mediului de afaceri, Polonia fiind campionul mondial în acest domeniu.