Anul trecut, aproximativ pe vremea aceasta, Sala Mare a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş găzduia premiera de succes, cu sala plină, a spectacolului „Căsătoria” de N.V. Gogol. Spre plăcuta-mi surprindere, în weekend-ul ce tocmai a trecut, revenind la teatru pentru acelaşi spectacol, sala era la fel de plină.
M-am aşezat pe margine când scena era încă goală. La fel şi sala. O linişte roşie a inundat sala si parcă intrasem în transă. E ciudat să stai în mijlocul unei săli goale de teatru. Treptat au început să intre spectatorii. Unul câte unul sau în pereche îşi căutau, grăbiţi, locurile. Au fost şi întârziaţi, ceea ce îmi pare puţin nepoliticos… să întârzii la teatru, zic. Când s-au închis uşile, sala era plină. Am fost nevoită să stau pe scări. Totuşi am reuşit să mă contopesc cu vibraţia corului de râsete conturate de spectatori, izvorâte fiind din textul gogolian ce a plimbat sala de la comic la tragic şi invers, până la sfârşit.
Foto şi text: Bristena
Anul trecut, aproximativ pe vremea aceasta, Sala Mare a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş găzduia premiera de succes, cu sala plină, a spectacolului „Căsătoria” de N.V. Gogol. Spre plăcuta-mi surprindere, în weekend-ul ce tocmai a trecut, revenind la teatru pentru acelaşi spectacol, sala era la fel de plină.
M-am aşezat pe margine când scena era încă goală. La fel şi sala. O linişte roşie a inundat sala si parcă intrasem în transă. E ciudat să stai în mijlocul unei săli goale de teatru. Treptat au început să intre spectatorii. Unul câte unul sau în pereche îşi căutau, grăbiţi, locurile. Au fost şi întârziaţi, ceea ce îmi pare puţin nepoliticos… să întârzii la teatru, zic. Când s-au închis uşile, sala era plină. Am fost nevoită să stau pe scări. Totuşi am reuşit să mă contopesc cu vibraţia corului de râsete conturate de spectatori, izvorâte fiind din textul gogolian ce a plimbat sala d
