Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român ar fi putut devenit cel mai bogat om al lumii. Acum ţara noastră ar putea da despăgubiri de 6 MILIARDE de euro

Publicat in Antena 3, miercuri 24 octombrie 2012 ·

Un proces mai puţin obişnuit a început luni la Bucureşti. Moştenitorii francezi ai brevetului unui inginer român cer statului român şase miliarde de euro, pentru un brevet în domeniul forajului petrolier, confiscat de comunişti. Informaţia a fost publicată de cotidianul francez La Croix. Este pentru prima dată când se înaintează plângere pentru un astfel de brevet.

Procesul va avea loc într-un tribunal civil din Bucureşti. În cauză este brevetul pentru un procedeu special de foraj petrolier, inventat în perioada interbelică de inginerul român Ion Basgan. Acum, moştenitorii francezi ai cumpărătorului francez vor să recupereze o parte din suma ce ar fi fost câştigată dacă brevetul nu ar fi fost confiscat de comunişti. Practic, cei cinci copii ai unei familii din Lyon - familia Thibaudet – se vor lupta cu statul român, pentru o despăgubire în valoare de şase miliarde de euro.

Tatăl lor cumpărase drepturile asupra invenţiei lui Ion Basgan, însă aceste drepturi au fost confiscate de regimul comunist, scrie cotidianul catolic La Croix. După schimbarea de regim, mai exact în 2005, România a adoptat o lege pentru despăgubirea victimelor comunismului, dar textul se referea numai la bunurile imobiliare.

În 2008 abia legea a fost extinsă să cuprindă şi activele nemateriale. Aşadar, în centrul plângerii se află procedeul inventat de un inginer român genial, Ion Basgan. El este cel care a pus la punct procedeul numit “foraj rotativ, prin rotație percutantă și prin amortizarea presiunilor hidromecanice”. L-a brevetat în 1934.

Procedeul a revoluţionat industria petrolieră, spune Nicolae Diaconescu, directorul muzeului de industrie din Bucureşti. A permis creşterea vitezei de forare cu peste 30%, dar şi creşterea adâncimii până la care se poate fora. Procedeul a fost preluat în toată lumea. Pe 22 aprilie 1940, însă, inginerul român a d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 53 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 14 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 54 minute
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 2 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°