Pentru călătorul dornic, nu de turism, ci de inedit, Europa vestică - acea Europă "civilizată", pe care o cunoştem inevitabil turistic şi care, în ciuda diferenţelor cultural-istorice, poartă deja patina uniformizării - rareori mai poate stîrni trăirea descoperirii. Dar tocmai în mijlocul acestei Europe "aşezate" există locuri, "insule" care, deşi turistice azi în mare parte, poartă în sine mai mult decît un simplu obiectiv de bifat, frumuseţea lor fiind dublată de o istorie grea, ale cărei complicaţii transcend şi azi prezentul. Un asemenea loc este regiunea estică a Franţei, Alsacia.
Acasă la „Miss Liberty“
Deşi sălăşluieşte în portul Liberty Island din New York, dăruită Statelor Unite ale Americii de către Franţa, în 1886, pentru aniversarea celor 100 de ani de la Declaraţia de Independenţă, o replică a Statuii Libertăţii (sau, cum am aflat că i s-ar mai spune, „Miss Liberty“), cea care „salută călătorii veniţi pe pămînt american“, există şi în Franţa.
DE ACELASI AUTOR "Pînă şi bulgarii..." Schimbarea la faţă Cine hotărăşte soarta societăţii civile? Un examen de maturitate Colmar-ul, oraşul natal al sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi, creatorul statuii-simbol, nu poate aşadar să nu îşi întîmpine şi el vizitatorii cu imaginea zeiţei, ce e drept, la scară redusă (căci dacă monumentul american are o înălţime de peste 90 de metri, replica sa de pe meleagurile alsaciene are o înălţime de doar 12 metri.) De altfel, pe străzile din Colmar, oraş alsacian prin excelenţă, turistul poate admira mai multe lucrări ale sculptorului francez, aproape fiecare străduţă din centrul vechi purtînd amprenta sa, fie sub forma statuilor, a fîntînilor sau clădirilor – cum ar fi împodobirea cu statui a ciudatei case denumite „Casa Capetelor“.
Dar revenind la Colmar şi la esenţa Alsaciei, ştiind cîte puţine despre istoria tumultoasă a regiunii, am reuşit să in