McDonald’s a dat în judecată oraşul Milano, după ce restaurantul dintr-un mall din oraş a fost închis pentru a face loc unui magazin Prada, scrie portalul fashionista.com.
Restaurantul respectiv a fost deschis în urmă cu 20 de ani, fiind înconjurat de magazine precum Louis Vuitton sau Gucci. Acum, cei de la McDonald’s vor fi daţi afară pentru a deschide un magazin Prada, cel de-al doilea din mall-ul respectiv.
Reprezentanţii McDonald’s spun că sunt singura firmă din respectivul mall căreia nu i s-a permis reînnoirea contractului de închiriere. Cu alte cuvinte, reprezentanţii lanţului fast-food spun că ar fi trebuit să li se facă o ofertă, înainte ca municipalitatea, care deţine mall-ul, să înceapă negocierile cu Prada.
„Nu vrem să ne certăm, dar am fost daţi afară incorect”, a declarat şeful McDonald’s Italia, Roberto Masi. El a precizat că McDonald’s încheiase un contract prin care nu avea voie să fie dată afară din mall, însă municipalitatea neagă acest lucru.
Pe Facebook au apărut deja mesaje prin care fanii McDonald’s îşi exprimă regretul faţă de închiderea magazinului. Mall-ul cu pricina, Galeria Vittorio Emanuelle II, este al treilea cel mai mare mall din Milano.
McDonald’s a dat în judecată oraşul Milano, după ce restaurantul dintr-un mall din oraş a fost închis pentru a face loc unui magazin Prada, scrie portalul fashionista.com.
Restaurantul respectiv a fost deschis în urmă cu 20 de ani, fiind înconjurat de magazine precum Louis Vuitton sau Gucci. Acum, cei de la McDonald’s vor fi daţi afară pentru a deschide un magazin Prada, cel de-al doilea din mall-ul respectiv.
Reprezentanţii McDonald’s spun că sunt singura firmă din respectivul mall căreia nu i s-a permis reînnoirea contractului de închiriere. Cu alte cuvinte, reprezentanţii lanţului fast-food spun că ar fi trebuit să li se facă o ofertă, înainte ca munic