* câteva sute de suporteri au asistat la derby-ul comunei Viziru
În etapa a 6-a au fost nouă partide echilibrate şi doar trei în care gazdele s-au impus la scor.
Derby-ul comunei Viziru, Tractorul - Tricolorul Lanurile, a atras câteva sute de suporteri dar şi pe conducătorii localităţii, Dima Priceputu şi Gheorghe Untaru. Meciul a avut de toate, şase goluri spectaculoase, faze de poartă, multe ratări.
De numele actualului primar Dima Priceputu se leagă multe amintiri frumoase din perioada în care Tractorul evolua în Liga a III-a a fotbalului românesc, iar surse din cele două tabere au afirmat că la anul stadionul din Viziru va fi readus la standardele celui de-al treilea eşalon, iar cel din Lanurile va fi împrejmuit iar lângă el va fi construită o tribună.
Un alt meci interesant s-a derulat în seria întâi, între Spicul Râmnicelu şi FC Urleasca. Cu toate că gazdele au avut mai multe ocazii de gol, oaspeţii au condus cu 1-0 la pauză graţie reuşitei lui Adrian Spătaru. Spicul Râmnicelu a egalat prin Gabriel Baciu în minutul 72 şi meciul s-a încheiat cu un rezultat echitabil.
În această rundă Voinţa Bărăganul a fost ţinută în şah pe teren propriu de Comagrim Dudeşti şi lupta pentru prima poziţie în această serie s-a relansat.
Rezultatele înregistrate în etapa a 6-a:
Seria I
AS Bordei Verde - Soimii Unirea 6-0
Unirea Grădiştea - Victoria Deduleşti 6-2
Dunărea Tichileşti - Siretul Vădeni 5-1
Romgal Romanu - Voința Plopu 1-0
Spicul Râmnicelu - FC Urleasca 1-1
Steaua Perişoru - Înfrățirea Gemenele 2-1
Clasament: 1 Dunărea Tichileşti 15 puncte, 2 FC Urleasca 13 puncte, 3 AS Bordei Verde 13 puncte.
Seria a II-a
Tractorul Viziru - Tricolorul Lanurile 4-2
Vulturul Horia - AS Jirlău 1-1
@N_P