Cu vreo două zile în urmă, cineva, pe la un tv de ştiri, justifica încorporarea lui G. Becali în camarila lui Antonescu pe motiv că „trebuie să fie folosiţi oameni de un anumit nivel împotriva altora de acelaşi nivel”. Adică, pe scurt, rostul lui Becali ar fi acela de a-şi borî întreaga vomă de instincte primare, de incultură, de înjurături infecte scuipate, cu sughiţuri, printre dinţi, direct în faţa lui Dan Diaconescu, considerat, la rându-i, exponent al „troglodismului” şi ultraperversităţii politice româneşti.

„E normal ca Becali să fie folosit de USL într-o atare confruntare de joasă speţă. Trebuie să-i facă faţă cineva unui individ ca DD. Dacă nu Becali, atunci cine: Rizea, Şova? N-au ăştia glas în faţa lui Diaconescu!!” şi-a încheiat omul pledoaria.

Concluzia notei sale informative avea să stârnească un adevărat tsunami în creierele şi caracterele celor două trompete defensive şi decalibrate ale USL. În primul rând, Cristian Rizea dovedindu-şi potenţialul becalic într-o confruntare televizată cu Raluca Turcan. În cel de-al doilea, Dan Şova, „omul-antiholocaust”, sărmanul fără ştiinţă de carte – deşi la Drept se învaţă istoria, Slavă Domnului, dacă nu cumva această materie se dă, încă, şi la admitere – reapărut, hodoronc-tronc, în studiouri, cu un discurs isteric şi jignitor la adresa liderilor europeni.

„Nu ştiu cum se face că ăştia, „popularii” ăştia europeni sunt mari pe aici pe la noi, unde au venit să mănânce, să bea, să încurce circulaţia; dar pe la ei pe acasă sunt mici. Păi, când vii pe la un om prin ţară, îi dai şi ţării ăleia ceva, că ai fost acolo, te-a primit, să câştige şi ea... Da ei au venit să spună că n-avem loc în Schengen şi mai ştiu eu ce...” zice Şova, escaladând tonalităţi. Urmând apoi, căţărat pe octave, fără aer, fără linişte, cu ochi imenşi. „Da! Am dreptul să spun ce gândesc. Şi dacă, pentru că spun ce gândesc,