Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România ar putea fi nevoită să majoreze chiar şi TAXE MARI pentru a susţine sistemul de sănătate

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 octombrie 2012 ·

România ar trebui să crească baza de contributori şi nivelul ratelor, iar în lipsa unor reforme substanţiale chiar să opereze majorări ale cotei unice sau TVA, pentru a asigura sustenabilitatea sistemului public de sănătate în următoarele decenii, potrivit unui raport FMI, potrivit Mediafax.

Un mix de măsuri de eficientizare, extindere a bazei de contributori şi transfer al unor venituri mai mari de la bugetul general ar permite României să finanţeze viitoare creşteri ale cheltuielilor din sănătate rezultate în urma procesului de îmbătrânire a populaţiei şi altor factori nedemografici, estimate de FMI, în lipsa altor reforme, la circa 1,25% din PIB.

"De exemplu, creşterea bazei de contributori şi a ratei contribuţiei ar asigura jumătate din creşterea din sistemul asigurărilor publice. Cererea ca cei cu venituri mai ridicate să susţină un număr mai mare de membri de familie co-asiguraţi (inclusiv tineri care urmează cursurile de zi ale unei instituţii de învăţământ) ar ajuta suplimentar. Având în vedere sistemul cotei unice, asta ar face statul social mai echitabil. Transferuri mai mari de la bugetul guvernamental general şi asigurările private ar putea fi folosite pentru acoperirea necesarului de finanţare rămas", se arată în raportul FMI.

Creşterea veniturilor la sistemul de sănătate se poate face din resurse publice, precum contribuţii şi fonduri de la bugetul general, în timp ce resursele private includ asigurarea medicală privată şi plăţi la plata serviciilor, de exemplu coplata.

Analiza experţilor FMI nu ia în calcul dezvoltarea sistemului privat de sănătate şi impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra necesarului de cheltuieli publice pe domeniu.

"În condiţiile menţinerii actualelor politici, cheltuielile de sănătate vor creşte ca procent din PIB în majoritatea statelor în următoarele decade. Sunt necesare reforme pent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°