Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de ieri că drumul judeţean Pojorâta – Izvoarele Sucevei va fi modernizat cu fonduri europene. Nechifor a spus că a semnat contractul de finanţare pentru realizarea acestei investiţii, care va consta în modernizarea drumului pe o distanţă de 4,7 kilometri, în zona localităţilor Moldova Suliţa şi Izvoarele Sucevei. Lucrările vor fi realizate de un consorţiu de firme format din SC Transporturi Auto SA Botoşani şi SC Contranscom SA Rădăuţi, valoarea investiţiei fiind de 1,558 milioane de euro, fără TVA. Şeful administraţiei judeţene a arătat că lucrările de modernizare a acestui drum trebuie să fie finalizate într-o perioadă de 12 luni. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova, bugetul iniţial înainte de licitaţie fiind de 2,6 milioane de euro, fără TVA.
„Acest drum este foarte important şi sperăm să avem finalizată aproape integral legătura dintre Pojorâta şi Izvoarele Sucevei, şi mai departe către punctul de trecere a frontierei cu Ucraina. Trebuie spus că prin programul nostru de dezvoltare a infrastructurii rutiere am efectuat lucrări de modernizare a acestui drum, în zona localităţii Breaza, acolo unde probabil din motive politice rămăsese nerezoolvat”, a spus Nechifor.
El a subliniat că după modernizarea acestui drum se vor putea continua demersurile pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei cu Ucraina, Izvoarele Sucevei – Sepit. Președintele CJ Suceava a declarat că va discuta cu autorităţile de la Cernăuţi despre necesitatea de a realiza formalităţile necesare pentru deschiderea acestui punct de trecere a frontierei. „Poate fi o discuţie despre traficul de pasageri, fără a fi nevoie în primă instanţă de trafic de mărfuri. Vorbim aici de un fel de procedură simplificată de trecere a frontierei. Asta