Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că până la sfârşitul acestei săptămâni vor fi depuse candidaturile USL pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Nechifor a arătat că PSD şi-a stabilit candidaţii în toate cele opt colegii din judeţul Suceava care le-au revenit social-democraţilor în urma negocierilor din cadrul USL. „Sper ca conservatorii, ceilalţi parteneri din USL, să finalizeze propunerile de candidaturi pentru cele două colegii care le-au revenit în cadrul Alianţei de Centru-Dreapta PNL-PC. Şi cred că depunerea dosarelor la Biroul Electoral Judeţean va fi făcută undeva spre finalul săptămânii”, a declarat Cătălin Nechifor.
Pentru Camera Deputaţilor, din partea PSD vor candida Ioan Stan – Colegiul 5 Dolhasca Mălini, Eugen Uricec – Colegiul 4 Fălticeni, Eugen Bejinariu – Colegiul 8 Siret, Gavril Mîrza – Colegiul 3 Cajvana – Şcheia. În Colegiul 7 Vicov – Putna va candida Ovidiu Iane, preşedintele Partidului Verde. De asemenea, candidaţii PSD pentru Senat vor fi Ovidiu Donţu – Colegiul 3 Fălticeni, Tiberius Brădăţan – Colegiul 2 Suceava şi Neculai Bereanu – Colegiul 1 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului.
Liberalii vor avea candidaţi doar pentru Camera Deputaţilor, respectiv Alexandru Băişanu – Colegiul Suceava 1, Dumitru Pardău – Colegiul Vatra Dornei, Constantin Gălan –Colegiul Rădăuţi – Milişăuţi şi liderul studenţilor liberali, Radu Surugiu – Colegiul Gura Humorului – Vatra Dornei. Conservatorii îl vor avea candidat pe Paul Rusu în Colegiul Suceava 2.
Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că până la sfârşitul acestei săptămâni vor fi depuse candidaturile USL pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Nechifor a arătat că PSD şi-a stabilit candidaţii în toate cele opt colegii din judeţul Suceava care le-au revenit social-democraţilor în urma negocierilor di