★★★★ Petru Dumitriu, Proprietatea şi posesiunea, Cluj Napoca, Editura Dacia

Aproape toată lumea (mă refer la lumea care citeşte) ştie că Petru Dumitriu a scris romanul „Cronică de familie”. Mult mai puţin cunoscut este alt roman al său, „Proprietatea şi posesiunea”, deşi este o capodoperă. Erasmus, naratorul întâmplărilor din acest roman, şi Cristian, fratele său, pleacă la studii în Germania, în oraşul universitar Altfurt, descris de autor cu lux de amănunte, din dorinţa de a crea atmosferă, dar şi dintr- un fel de beţie a excesului de informaţii enciclopedico-turistice. La Altfurt, Cristian se îndrăgosteşte – cu o intensitate paroxistică – de fiica profesorului german dr. Faber, Elisabeth-Charlotte.

Povestea dragostei dintre frumosul român şi la fel de frumoasa nemţoaică constituie miezul incandescent al romanului. Este o iubire pură şi totală, ca la început de lume. Cristian şi Elisabeth-Charlotte sunt Adam şi Eva care iau cunoştinţă – sub privirea cititorului, deopotrivă extaziat şi jenat – de identitatea lor sexuală. Ei învaţă împreună, cu stângăcii înduioşătoare, să se sărute, să se îmbrăţişeze lacom, să-şi adore reciproc trupurile şi să se oprească de fiecare dată, cu un efort de voinţă supraomenesc, exact înaintea actului sexual.

Acest love-story este cu atât mai dramatic cu cât este povestit din perspectiva unui martor – Erasmus – chinuit de o gelozie cumplită, care n-ar ezita să-l şi omoare pe fratele său.

Deşi încă un adolescent, Cristian se căsătoreşte cu Elisabeth-Charlotte şi o aduce în România, dar mama lui o tratează ca pe o rivală şi, folosindu- şi tenacitatea şi viclenia de femeie experimentată, distruge fără milă dragostea dintre cei doi. Îi distruge, de fapt, şi pe cei doi şi se distruge şi pe ea însăşi.

Toate această dramă, pe care doar am schiţat-o, se încarcă, datorită marelui talent literar al lui Petru Dumitriu, de