Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Căţeluşi adoptabili, la Procuratură

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 25 octombrie 2012 ·

Zece căţeluşi dolofani şi drăgălaşi aşteaptă să fie adoptaţi chiar din curtea Parchetului judeţean. Două căţele care îşi fac veacul prin împrejuririmi au dat viaţă acestor gheme de blăniţă neagră. Pentru trei dintre ei, adăpostiţi sub un boschet, viaţa este mai uşoară, fiind mai puţini, deşi mama lor nu are un picior. Pentru ceilalţi şapte, care şi-au găsit adăpost sub o bancă, înghesuiţi pentru a se încălzi sub o placă de ciment, situaţia este mai dificilă, căţeaua hrănindu-i cu greu din cauză că sunt foarte mulţi. Unii sunt mai dolofani pentru că au fost mai isteţi sau mai iuţi de picior atunci când mama lor i-a alăptat. Sub lespedea de piatră, nu se poate zări decât câte o codiţă care n-a mai încăput în bârlog, vreo lăbuţă, peste trupul altui căţel, neştiind cui aparţine. Între cei şapte negri, care seamănă leit cu tatăl lor, un dulău ce de asemenea s-a aciuat pe la Procuratură, unul singur seamănă cu mama sa, cu o blăniţă maronie.

Cele două grupuri de căţeluşi nu vor putea rămâne pentru totdeauna în curtea instituţiei şi aşa vizitată de vreo patru câini maturi. Lucrătorii de la Parchet s-au gândit să îi dea spre adopţie unor persoane cu suflet bun şi care au nevoie de un prieten devotat. Aceştia le aduc zilnic lapte şi câte ceva de mâncare pentru căţele. În primăvară, alţi căţeluşi au fost adoptaţi de familii care au auvut nevoie de un câine. Avantajul adoptării unui astfel de căţeluş este că va creşte direct în familia care îl adoptă şi îi va cunoaşte pe membrii familiei în timp ce se maturizează. Aşadar, persoanele interesate pot face o vizită în curtea Procuraturii pentru a alege dintre ghemotoacele de blăniţă pe cel care va fi pe gustul lor.

Open publication - Free publishing - More monitorul

Zece căţeluşi dolofani şi drăgălaşi aşteaptă să fie adoptaţi chiar din curtea Parchetului judeţean. Două căţele care îş

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°