Steaua - Molde, joi ora 22:00, în direct la PRO TV şi pe Voyo.ro. Toamna asta facem primăvara în octombrie.
Antrenorul norvegian are ca principală grijă presiunea pe care spectatorii de pe Naţional Arena o vor pune pe jucătorii săi
Solskjaer îşi odihneşte vedetele pentru meciul din campionat cu Rosenborg
Mister, bine aţi venit în România! Cum a fost zborul?
Bine v-am găsit! A fost OK, nu prea lung, exact cum îmi place. (n.r. râde) Sper să-mi meargă la fel de bine şi aici, nu doar în drum spre ţara voastră.
V-am pregătit o surpriză. Poza dumneavoastră cu trofeul Ligii Campionilor din 1999, un moment care v-a făcut cunoscut şi în România.
O, vă mulţumesc! (n.r. analizează poza) Ce tânăr eram şi ce amintire frumoasă!
Ce părere aveţi de meciul cu Steaua?
Nu este un adversar uşor, asta e sigur. În plus vor avea de partea lor suportul a peste 40-50.000 de oameni. Ne va fi greu.
Aţi venit cu echipa de rezerve?
Nu e total adevărat. Am alcătuit un mix între titularii mei obişnuiţi şi jucători tineri care vor avea ocazia să se facă remarcaţi. E necesar, pentru că noi ducem o luptă dură cu Rosenborg pentru titlul de campioană din Norvegia şi trebuie să avem grijă cum ne gestionăm resursele.
"Jucătorii mei n-au văzut atât public"
Vorbeaţi despre atmosferă. Cu siguranţă, experienţa de la Manchester United vă face să nu mai fiţi impresionat de un astfel de stadion plin. Cum va fi însă pentru fotbaliştii lui Molde?
Nici eu nu voi scăpa de emoţii, să ştiţi. Pentru mulţi dintre fotbaliştii mei va fi o noutate, ei nu au mai jucat niciodată în faţa unui număr atât de mare de spectatori. Am înţeles că şi cei de la FC Copenhaga au fost marcaţi de ceea ce au văzut în tribunele din Bucureşti, în meciul cu Steaua. Poate că şi de asta au pierdut. E un aspect important