Podul dintre localitatile Calafat-Vidin, care va lega Romania de Bulgaria, va fi deschis in primavara anului viitor, dupa ce vor fi clarificate si detaliile legate de compania care va administra aceasta constructie, a anuntat premierul bulgar, Boiko Borisov, citat de agentia Mediafax.
Premierul Victor Ponta si omologul sau bulgar, Boiko Borisov, au traversat, miercuri, podul Calafat-Vidin, la eveniment fiind prezent si Johannes Hahn, comisarul european pentru Politica Regionala, proiectul fiind finantat din fonduri ISPA.
Finalizarea tarzie a podului Calafat-Vidin este un exemplu ca mica birocratie si probleme politice blocheaza proiecte importante, guvernele avand nevoie de doi ani doar pentru a aviza un memorandum in timp ce, in urma cu doua mii de ani, romanii au construit un pod intr-un singur an, spune premierul Ponta.
"Nu departe de acest loc, cu doua mii de ani in urma, romanii au construit un alt pod si le-a trebuit doar un an. Guvernele au avut nevoie de doi ani doar pentru a aproba un memorandum. Eu sunt al cincilea premier dupa Isarescu care a semnat acordul de efectuare a lucrarii", a afirmat Ponta.
La inceputul sedintei de miercuri a Guvernului, premierul Ponta a declarat ca Romania a finalizat lucrarile la podul Calafat-Vidin desi Bulgaria sustine contrariul pentru a justifica intarzierea executarii lucrarilor care ii revin, a afirmat premierul Victor Ponta, adaugand ca "este la moda sa dai vina pe altcineva".
Guvernul de la Bucuresti sustine ca, in acest moment, lucrarile proiectului apartinand partii romane sunt finalizate in proportie de 95%, din luna septembrie 2011. Aceeasi sursa arata ca termenul initial de finalizare al lucrarilor a fost decembrie 2010, insa "ca urmare a proiectului elaborat de partea bulgara pentru pod", diferit fata de studiul de fezabilitate elaborat initial de proiectantul