Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a primit steagul verde pentru implicarea continuă, susţinută şi activă în activităţi de educaţie ecologică a tineretului şcolar înscrise în programul internaţional ECO – ŞCOALA.
Distincţia, adică steagul verde şi diploma de excelenţă, i-a fost acordată de către Centrul Carpato – Danubian de Geoecologie Bucureşti, condus de prof. univ dr. Cornelia Dincă, membru cu drepturi depline al Fundaţiei Mondiale de Educaţie pentru Mediul Înconjurător – FEE, într-o festivitate care a avut loc la Bucureşti sâmbătă 20 octombrie.
Aceste simboluri reliefează implicarea APM Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi cu Centrul Carpato – Danubian de Geoecologie, în implementarea la nivelul judeţului Suceava a programului internaţional de educaţie ecologică în şcoli şi gradiniţe – Eco-Şcoala.
„Educaţia ecologiă a tinerei generaţii conferă garanţia unui viitor al dezvoltării durabile şi a unei atitudini prietenoase faţă de mediul înconjurător”, a declarat directorul executiv al APM Suceava, Vasile Oşean.
Judeţul Suceava este pe primul loc la nivel naţional în desfăşurarea acestor activităţi, prima eco-şcoală din România fiind Eco-şcoala „Ion Creangă” Suceava ( de la 1.03.2002) ; IŞJ Suceava fiind primul (şi singurul ) inspectorat şcolar judeţean căruia i s-a acordat steagul verde, în acelaşi timp ocupând locul I pe ţară la numărul de steaguri verzi deţinute (50 de eco-grădiniţe şi eco-şcoli
plus două pentru IŞJ Suceava, respectiv APM Suceava).
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a primit steagul verde pentru implicarea continuă, susţinută şi activă în activităţi de educaţie ecologică a tineretului şcolar înscrise în programul internaţional ECO – ŞCOALA.
Distincţia, adică steagul verde şi diploma de excelenţă, i-a fost acordată de către Centrul Carpato – Danubian de Geoeco