Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoarea Sfântul Dumitru. Trei procesiuni organizate miercuri, în Capitală

Publicat in Gandul, miercuri 24 octombrie 2012 · ·

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou va fi sărbătorit miercuri, în Capitală, prin trei procesiuni la finalul cărora moaştele Ocrotitorului Bucureştilor, dar şi cele ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina vor fi aduse la Patriarhie, pentru a fi venerate.

Potrivit Patriarhiei, evenimentele dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou - sărbătorit anual la 27 octombrie şi ale cărui Sfinte Moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală - încep miercuri, 24 octombrie, ora 10.00, cu sfinţirea şi inaugurarea oficială a Centrului de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie". Centrul a fost iniţiat de Patriarhia Română şi construit de Arhiepiscopia Bucureştilor, în parteneriat cu Ambasada Elveţiei, Primăria Sectorului 2 şi Fundaţia Hilfsverein Nymphenburg (Germania) în incinta bisericii parohiei Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc. Sfinţirea va fi făcută de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Eghina, Spetses şi Kounoupitsa, centrul fiind locul unde vor fi aduse pentru prima dată în acest pelerinaj Moaştele Sf. Nectarie. La inaugurarea centrului vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Ambasadei Elveţiei la Bucureşti.

Tot miercuri, la ora 11.30, după oficierea Sfintei Liturghii, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, de la Catedrala Patriarhală prin bulevardul Regina Maria, până la baza Colinei Patriarhiei.

Jumătate de oră mai târziu, se va desfăşura procesiunea cu racla Moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la catedrala Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, pe Calea Şerban Vodă şi strada Bibescu Vodă, până la baza Colinei Patriarhiei.

La ora 12.15, cele două procesiuni se vor întâlni la Crucea din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, pentru momentul întâmpinăr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 37 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 53 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°