Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Ecaterina Andronescu vine la Universitatea Agronomică din Iași

Publicat in Ora de Iasi, joi 25 octombrie 2012 ·

IAȘI. Joi, 25 octombrie, Ministrul Educaţiei, Tineretului şi Sportului Ecaterina Andronescu, Vicepreşedintele Academiei Românie, acad. Cristian Hera, Secretarul General în Ministerul Agriculturii Sergiu Chelmu sunt câteva dintre personalităţile care vor transmite, personal, mesaje Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”, aflată la aniversarea celor 100 de ani de învăţământ superior agronomic la Iaşi.

De la ora 9.30 în Aula Magna “Haralamb Vasiliu” va începe Adunarea festivă “100 de ani”. Primul moment va fi un microrecital susţinut de Cvartetul Arpeggione al Operei Române Iaşi, care va continua cu mesajele din partea Rectorului, prof. dr. Vasile Vîntu, şi Preşedintelui Senatului, prof. dr. Gerard Jităreanu şi cu un tur virtual realizat şi difizat cu ajutorul tehnologiei 3D.

Conducerea universității precizează că mesaje vor mai fi transmise și de către Dumitru Simionescu, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu – Şişeşti”, Ioan Curtu, preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Din partea autorităţilor locale vor fi prezenţi Prefectul Romeo Olteanu, Preşedintele Consiliului Judeţean Cristian Adomniţei şi Primarul Gheorghe Nichita. Slijba de Te Deum va fi oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopul Iaşilor. De asemenea, la Adunarea festivă “100 de ani” vor mai fi prezenţi rectorii Universităţilor Agronomice din România şi rectorii Univesităţilor ieşene.

De asemenea se vor decerna titlurile de Doctor Honoris Causa,vor fi decernări de diplome, medalii jubiliare şi dezvelirea statuilor şi busturilor din faţa Universităţii. Ziua va fi încheiată cu un Concert Cameral programat pentru ora 16.30, în Aula Magna “Haralamb Vasiliu” şi cu un vernisaj al expoziţiei prof. univ. Dr. Dr. h.c. Vasile Coţofan – Galeria de Ar

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 18 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 43 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 15 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°