Mesajul a fost trimis. Multumesc!

23 de asistenţi medicali s-au înscris pe cele 4 posturi deblocate la Ambulanţă

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 24 octombrie 2012 ·

După verificarea dosarelor, doar 19 vor susţine şi concursul ce debutează azi cu proba scrisă.

Serviciul de Ambulanţă Braşov dă azi startul concursului pentru ocuparea celor 4 posturi de asistent medical. Acesta va debuta cu proba scrisă, sub forma unui test grilă din domeniul medical, cât şi din legislaţia în vigoare. „Din cele 23 de persoane înscrise, doar 19 vor susţine concursul, asta în urma analizării dosarului de concurs. Cei care vor promova proba de azi vor susţine luni proba de interviu iar cei mai buni vor ocupa posturile scoase la concurs”, a declarat David Levente (foto), purtător de cuvânt Serviciul de Ambulanţă Braşov.

În ceea ce priveşte cele 6 de şofer autospecială şi ambulanţieri, înscrierile sunt în plină desfăşurare. Până în prezent, 19 persoane şi-au depus dosarele, însă doritorii mai au timp până pe 25 octombrie. Examenul îl vor susţine pe 30 şi 31 octombrie. Proba scrisă va fi din legislaţia circulaţiei, plus proba de trafic. În ceea priveşte cele două posturi de medici deblocate încă nu s-a dat startul la înscrieri. „Noi am transmis anunţul la Direcţia de Sănătate Publică, pentru a-l transmite mai departe la Ministerul Sănătăţii. Aşteptăm să fie publicat în Viaţa Medicală şi apoi să lansăm perioada de depunere a dosarelor de înscrieri într-o perioadă de 30 de zile de la publicarea anunţului”, a subliniat David Levente. După verificarea dosarelor, doar 19 vor susţine şi concursul ce debutează azi cu proba scrisă.

Serviciul de Ambulanţă Braşov dă azi startul concursului pentru ocuparea celor 4 posturi de asistent medical. Acesta va debuta cu proba scrisă, sub forma unui test grilă din domeniul medical, cât şi din legislaţia în vigoare. „Din cele 23 de persoane înscrise, doar 19 vor susţine concursul, asta în urma analizării dosarului de concurs. Cei care vor promova proba de azi vor susţine luni proba de interviu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 45 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°