IAŞI. Deputatul PDL Petru Movilă a trecut testul Comisiei de Etică din PDL, comisie condusă de Monica Macovei. Cel puţin asta susţineau ieri surse de la vârful filialei ieşene a PDL.
O declaraţie făcută azi de liderul PDL Vasile Blaga vine să infirme afirmaţiile liniştitoare ale şefilor ieşeni ai partidului în privinţa candidaturii lui Movilă pe listele ARD.
Întrebat de cazul deputatului de Iaşi Petru Movilă, care a primit aviz negativ de la Comisia de Etică, Vasile Blaga a precizat că acest caz va fi discutat joi şi a afirmat că acesta ,,nu este trimis în judecată”.
,,Am văzut şi documentele respective, l-am rugat să meargă la comisie cu ele (Comisia de etică, n.r.), s-a început urmărirea penală, dar ancheta se poate termina cu soluţie de neîncepere a urmăririi penale. Mâine (joi n.r.) se discută Iaşiul”, a precizat democrat-liberalul.
Movilă este cercetat de DNA, după ce ar fi dat un telefon fostului şef de la Poliţiei Rutiere Iaşi, Mihai Pintilie, intervenind în favoarea unei cunoştinţe.