Mama lui s-a luptat să facă rost de formularul E112(S2, acum) şi să-l opereze la clinica din Bad Oeynhausen. Noi i-am ajutat să ajungă acolo, plătindu-le drumul în Germania. Dar acum Ştefănuţ Apostol, băiatul de 5 ani cu malformaţie cardiacă, are nevoie de bani pentru o grădiniţă specială. Mama lui s-a luptat să facă rost de formularul E112(S2, acum) şi să-l opereze la clinica din Bad Oeynhausen. Noi i-am ajutat să ajungă acolo, plătindu-le drumul în Germania. Dar acum Ştefănuţ Apostol, băiatul de 5 ani cu malformaţie cardiacă, are nevoie de bani pentru o grădiniţă specială.
Ştefănuţ a fost chiar primul caz prezentat în cadrul campaniei “Ajută copiii!” a Fundaţiei Ringier. Atunci, la început de iunie, mama căuta ajutor pentru a se deplasa împreună cu micuţul ei la clinica germană din Bad Oeynhausen. Şi i-am ajutat să ajungă acolo, iar lucrurile au decurs tot mai bine. Afecţiunea îşi pusese însă amprenta şi asupra dezvoltării psihice, astfel că Ştefănuţ trebuie să facă acum naveta de la Gugeşti la Focşani, la o grădiniţă pentru copii autişti, unde există metode speciale de a lucra cu micuţii. Aceasta costă aproape 100 de euro lună de lună, iar de la 1 noiembrie mama lui Ştefănuţ nu mai are de unde scoate aceşti bani. Poate că cineva se va gândi “să-l adopte” pe băieţel, plătindu- i lunar suma necesară, astfel încât lupta pentru însănătoşirea lui să nu se împotmolească.
• Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
• Poţi dona bani, pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.