Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriarhul Daniel a inaugurat un centru de îngrijiri paleative

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 octombrie 2012 ·

Patriarhul BOR, Daniel, a inaugurat miercuri Centrul de îngrijiri paleative "Sfântul Nectarie" din Bucureşti, împreună cu mitropolitul de Eghina, Efrem, informează Agerpres.

Întâistătătorul BOR a evidenţiat că este o bucurie deosebită faptul că Moaştele Sfântului Nectarie au poposit la acest centru care îngrijeşte persoanele aflate în suferinţă.

Patriarhul a amintit totodată că sfinţirea aşezământului are loc în anul omagial al Sfântului Maslu.

"Sfântul Nectarie este cunoscut ca un vindecător de boli şi, de aceea, venirea sa la Bucureşti, prin Mâna Sa, înseamnă pentru noi o binecuvântare deosebită", a spus PF Daniel.

La rândul său, mitropolitul de Eghina a apreciat construirea aşezământului şi faptul că poartă numele Sfântului Nectarie, reliefând menirea centrului de a alina suferinţa bolnavilor.

"Sfântul Nectarie a suferit toată viaţa lui, de aceea a fost întotdeauna aproape de durerea oamenilor. A dovedit cu toată fiinţa lui că este părinte pentru toţi. Sfântul este aproape de oameni şi acum când este în Ceruri intervenind şi alinând suferinţa acestora", a spus înaltul ierarh.

Cu prilejul inaugurării centrului, patriarhul Daniel i-a evidenţiat pe cei care au contribuit la realizarea aşezământului.

Au fost conferite distincţii şi diplome fostului şi actualului ambasador al Elveţiei la Bucureşti, primarului sectorul 2, Neculai Onţanu, şi altor persoane care au contribuit la realizarea proiectului.

Ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet, a declarat cu acest prilej că proiectul este unul foarte şi reprezintă dovada unei colaborări deosebite.

Citeşte şi:

Ce salariu are PATRARHUL DANIEL. Vezi şi ce sume câştigă preoţii şi episcopii

Potrivit ambasadorului, proiectul a fost început de predecesorii săi, "care au înţeles situaţia dificilă şi nevoile de îngrijiri paleative în România şi au

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°