În fruntea unei mari instituţii bugetare dintr-un mare oraş moldovenesc şade înşurubat de câţiva ani un mare incompetent. Cu leafă barosană pe statele de plată, cu acces la distribuirea lucrărilor de refacere a clădirilor instituţiei, ceea ce presupune mari sume de bani împărţite printr-o simplă semnătură de-a sa.

Până aici, nici o notă nu sună deosebit, pentru că mai toate instituţiile bugetare din România se pot lăuda cu cel puţin un incompetent în frunte, plătit cu salariu de rege cu diplomă de împărat. Ar trebui poate specificat că instituţia la care ne referim are un profil cultural, dar din nou nimic nu sună deosebit. Păi, de ce ar face instituţiile de cultură excepţie de la regula incompetenţei atotcuprinzătoare în ţara românească ?

Instalarea fiecărui incompetent din ţara noastră are o poveste cu parfum particular, deşi scenariile numirilor se înscriu în câteva tipare clasice. Unii au fost săltaţi în funcţie prin protecţie familială, alţii prin protecţie de ordin politic. Mai există o categorie aparte, a celor care au urcat social folosindu-se de meritele soţiei. De exemplu, un procuror a fost înscăunat şef de mare instituţie naţională, pentru că nevastă-sa a gemut când fost cazul în ţeapa marinarului numărul unu al ţării.

Dar marele incompetent cultural de care vorbim azi a ajuns director pe altă cale: prin protecţia de socru. Căci el a ocupat, vreme de un sfert de secol, funcţia de ginere în organigrama maestrului Beligan. Cu diploma de ginere în buzunar a trecut marele incompetent printr-o grămadă de posturi de director, inclusiv pe la televiziune. Pe unde a trecut, a ridicat piciorul cum fac griveii, marcându-şi teritoriul cu mirosul puternic al incompetenţei sale.

De-un timp, incompetentul a divorţat de odrasla beligană. Divorţurile se petrec când partenerii obosesc şi vor ceva nou, dar în cazul de faţă a pornit de la realitatea