Bradbury parodiază cu succes societatea britanică din anul 1986, an glorios al guvernului Tatcher care tăia cât putea din implicarea statului în viața economică încercând să transforme piața liberă într-o bază a creșterii economice și…a libertăților individului. Era o lume a tăiatului de panglici la inaugurarea unor noi tronsoane de autostradă, se retezau școli, se forfeca sistemul de sănătate, se închideau teatrele, se reduceau cheltuielile publice și toate acestea împărțeau țara în două categorii de oameni: cei tăiați și cei care tăiau, săraci și bogați.

Dacă asta te face să te întrebi dacă Tăieturi, cartea lui Bradbury a apărut în 1987 și nu descrie cumva situația de la noi, din ultimii ani, să vezi mai departe ce surprize te așteaptă. Pentru că până și moda în ceea ce privește hainele sau stilul de viață era una asemănătoare celei de acum: revere și pernuțe ascuțite ale costumelor, tunsori periuță – militărești, mâncare fără grăsimi și cât mai abstractă, mai mult estetică decât gustoasă și sex îngrijit, steril – monogamia devenise o modă iar femeile nu mai vorbeau de dragoste ci despre hărțuire sexuală. Banii în schimb erau, ca întotdeauna – extrem de sexy. Banii și felul în care aceștia reușeau să fie investiți sau…economisiți. (Mai multe despre carte aici)

Cartea e minunată, am citit-o în câteva ore, e genul pe care nu-ți vine s-o lași pentru mai târziu. Iar omul – Bradbury adică, comparat de nenumărate ori cu Lodge (pe care-l iubesc de altfel) scrie minunat, cu un umor tipic englezesc care reușește să treacă de bariera limbajului prețios. Spun asta și pentru că el a susținut în nenumărate rânduri că s-a plictisit de autorii care scriu doar pentru ei și pentru critici, el scrie pentru toată lumea și vrea să fie înțeles de toată lumea. Dar aflați mai multe despre el din interviul de mai jos.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter @N_P