Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa de fotbal CSMS Iaşi, ameninţată cu falimentul dacă nu produce patru puncte în următoarele două meciuri

Publicat in Adevarul, miercuri 24 octombrie 2012 ·

Primarul Iaşiului a făcut o şedinţă cu staful clubului de fotbal din Copou, în cadrul căreia le-a trasat obiectivele pentru următoarele etape şi a ameninţat că va retrage finanţarea din bani publici.

Rezultatele dezastruoase obţinute de CSMS Iaşi în primele 12 etape ale campionatului de fotbal a atras, se pare, nemulţumirea primarului de Iaşi, Gheorghe Nichita.

Primăria Iaşi, principalul finanţator al echipei de fotbal, a constatat că este momentul să transmită un comunicat de presă, în care să atragă atenţia că banii publici nu sunt cheltuiţi cu folos.

CSMS Iaşi, care-l are antrenor pe Liviu Ciobotariu şi preşedinte pe Florin Prunea, se află pe locul 17 din 18 posibile, cu doar 5 puncte din 12 meciuri, şi este candidată clară la retrogradare.

"Primăria a depus eforturi uriaşe pentru ca echipa de fotbal a oraşului să beneficieze de toate condiţiile pentru ca rezultatele să fie cel puţin satisfăcătoare. Din păcate, angajamentele asumate de preşedintele clubului şi de antrenor, care au dat asigurări că parcursul CSMS va fi unul care va asigura menţinerea în Liga I, nu au fost transpuse în practică. În aceste condiţii, Primăria Iaşi va sista finanţarea către clubul de fotbal, până când jucătorii, staff-ul tehnic şi cel administrativ, care sunt direct răspunzători de jocul şi rezultatele din teren, vor dovedi că merită susţinerea financiară a comunităţii ieşene", se arată în comunicatul semnat de primarul Gheorghe Nichita.

Tot public a fost făcut şi răspunsul responsabililor de la club, care au promis că vor lua măsuri. „Am dat un ultimatum echipei tehnice şi administrative ale CSMS Iaşi, pentru a obţine minim 4 puncte în următoarele două etape. În caz contrar, vor trebui făcute, de urgenţă, schimbări la vârful conducerii echipei", a declarat prof. Leonida Antohi, preşedintele Consiliului Director al CSMS Iaşi.

Intră pe iasi.adevarul.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 4 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°