Andrei Galbur, şef de departament la Ministerul de Externe, va fi trimisul Moldovei în Rusia. Analiştii politici îi prezic un mandat dificil, cu multe provocări
După aproape jumătate de an în care fotoliul de şef al misiunii diplomatice la Moscova a fost liber, premierul a anunţat că acesta va fi ocupat de Andrei Galbur, director al Departamentului Cooperare Multilaterală din cadrul Ministerului de Externe.
„Această candidatură a fost discutată cu colegii din Alianţa pentru Integrare Europeană. Deci, avem înţelegerea perfectă între noi. Urmează ca procedurile necesare să fie respectate şi ca domnul Galbur să intre cât mai curând posibil în exerciţiul funcţiunii", a declarat Vlad Filat, precizând că Andrei Galbur are o experienţă bogată şi îşi va desfăşura cu demnitate activitatea.
O IA DE LA ZERO
Analiştii cred că viitorul ambasador este un diplomat de carieră şi nu reprezintă interesele niciunui partid. „Este un compromis între componentele AIE. Probabil, că partidele au vrut să evite monopolizarea acestei funcţii. Este un diplomat care cunoaşte bine subiectele spinoase ale dialogului nostru cu Rusia", spune Victor Chirilă, directorul Asociaţiei pentru Politică Externă.
Totuşi, experţii spun că Andrei Galbur va avea multe hopuri de trecut la început de cale. „La Moscova contează foarte mult însuşi faptul cât de influent este ambasadorul.Va trebui să se facă cunoscut şi să-şi construiască o reţea de relaţii bune. Va fi o misiune destul de grea, pentru că va administra un întreg pachet de probleme care pot perturba relaţiile economice şi politice. Trebuie să fie precaut şi să evite orice discuţii de prisos", sugerează Victor Chirilă.
Provocările nu se termină aici. „El nu a avut tangenţe cu politica răsăriteană şi va trebui să acumuleze cunoştinţe specifice. De asemenea, va trebui să conlucreze cu diaspora noastră, care este foarte m