Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la dorinţele locale, la cele naţionale Ce interese tainice are Mazăre în Port?

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 24 octombrie 2012 ·

Chiar dacă în urmă cu ceva vreme spunea că nu este interesat de Portul Constanţa, primarul Radu Mazăre pare să-şi fi schimbat părerea.

Acum, edilul doreşte ca municipiul pe care îl conduce să devină acţionar majoritar al portului, sursă bună de venit pentru oricine. Aşadar, Ministerul Transporturilor nu ar mai avea niciun amestec, iar Constanţa ar deveni stăpână. În teorie sună bine. Însă, ca de fiecare dată, practica ne omoară.

Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, a notat pe pagina sa de Facebook: „Preluarea Portului Constanţa de către Primărie ar avea un efect catastrofal. Mazăre nu posedă credibilitatea necesară cu care să gireze proiecte precum extinderea portului. Curios e că din martie AECOM lucra la studiul de fezabilitate şi de atunci nu se mai ştie nimic. MTI nu comunică nimic public cu privire la proiectele de concesiuni sau PPP-uri".

„Trebuie să ieşim din carapacea interesului local"

Fostul ministru nu se opreşte aici cu explicaţiile contra. Contactat telefonic, Nazare a declarat: „Sunt multe aspecte care nu ţin de interesul naţional, aşa cum ar trebui. Portul este angrenat în proiecte din fonduri structurale, cum ar fi digul de larg, podul peste Canal şi infrastructura feroviară. Acestea sunt proiectele în derulare. În plus, mai avem şi masterplan-ul portului. Dacă s-ar pune în practică planurile primarului Mazăre, s-ar schimba destinaţia portului, preluarea ar schimba statutul acestuia şi nu s-ar mai putea obţine fondurile structurale. Nu poţi, când ai proiecte de multe sute de milioane de euro, să îi schimbi destinaţia, să periclitezi tot ce se întâmplă acolo. Nu ştiu în ce măsură Primăria Constanţa şi-ar permite să finanţeze proiectele de care portul are nevoie. Să nu uităm: portul are nevoie să se extindă şi, în acest sens, ministerul purtase discuţii cu Portul Rotterdam privind o colaborare. De această extinde

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 23 minute
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 4 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 59 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 5 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°