PDL, PNTCD si Forta Civica intentioneaza sa-si lanseze candidatii la Opera Nationala in prezenta a aproximativ 800 de persoane. Surse din interiorul ARD au declarat pentru Hotnews.ro ca cel trei partide au cazut de acord ca evenimentul sa fie organizat la Opera Nationala din Bucuresti la inceputul lunii noiembrie fiind vehiculata perioada 3-5 noiembrie. Liderii ARD au ales ca programul de guvernare sa fie prezentat intr-un eveniment separat care se va desfasura la Bibiloteca Centrala Universitara. Lansarea ARD a fost gandita ca opusul evenimentului organizat de USL care se se desfasurat pe National Arena in prezenta a 70 000 de sustinatori.
Sursele citate sustin ca pentru locatia lansarii candidatiilor, liderii ARD au avut ca varianta si Ateneul Roman insa capacitatea salii a fost la jumatate fata de sala Operii Nationale. In ceea ce priveste lansarea programului de guvernare, liderii ARD au ales aula Bibliotecii Centrale Universitare.
Alianta de centru dreapta urmeaza sa finalizeze lista candidaturilor pentru parlamentare pana la sfarsitul saptamanii. Comisia de etica a ARD nu a terminat inca analizarea candidaturilor, fapt care a intarziat si lansarea oficiala. Pana in prezent 32 de candidaturi au fost respinse de catre comisia de etica.
Lansarea candidatilor Aliantei Romania Dreapta pentru alegerile parlamentare va avea loc, cel mai probabil, pe data de 5 noiembrie, a afirmat, miercuri, presedintele PDL, Vasile Blaga, citat de Agerpres. "Initial (lansarea candidatilor ARD - n.red) am stabilit-o pentru ziua de 6 noiembrie. Aceasta a fost decizia noastra de ieri (marti - n.red.). Numai ca in data de 6 noiembrie sunt si alegeri in Statele Unite si cred ca atentia opiniei publice va fi captata aici. Cred ca lansarea va fi reprogramata pentru data de 5 noiembrie, dar o sa va comunicam", a precizat presedintele democrat-liberal.
@