Dacă aţi trecut vara pe podul din Agigea, când se circulă bară la bară, vi se vor părea apocaliptice imaginile din aceste zile. Nici o maşină nu este lăsată să treacă, poliţişti şi agenţi privaţi de pază şi protecţie au blocat intrările de pe ambele sensuri, iar şoferii ocolesc, nemulţumiţi şi frustraţi, zeci de kilometri pentru a ajunge la destinaţie. Toate acestea se întâmplă pentru că podul din Agigea este în reparaţie.
Iniţial, CNADNR anuţase că restricţiile se vor menţine numai pe parcursul zilei de ieri, dar IPJ Constanţa a trimis un comunicat prin care se anunţa că circulaţia va fi interzisă pe pod până pe 26 octombrie inclusiv. Interdicţia se aplică numai între orele 9.00 şi 16.00. Ieri, în jurul prânzului, zeci de maşini ajungeau la baza podului şi erau redirecţionate. „Vin multe maşini. Unii nu ştiau de restricţii", au spus oamenii de pază. „Podul este închis în totalitate până la ora 16.00. Dăm drumul la circulaţie, din oră în oră, numai pentru traficul pietonal", a declarat unul dintre poliţiştii care vegheau ca nimeni să nu treacă. Şoferii erau nedumeriţi şi nemulţumiţi de măsurile luate. „Şi eu pe unde mă duc? Ocolesc tot judeţul", întreba şoferul unui autocar care trebuia să ajungă la Mangalia. „Înţeleg că trebuie reparat, dar de ce nu se putea face noaptea? Montau nişte lumini...". „Aşa e în România, bătaie de joc", au fost alte voci ale conducătorilor auto. Alţii au înţeles însă că podul trebuie reparat şi au acceptat cu stoicism situaţia.
Marian Dima, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, spune că lucrările au ca scop punerea în siguranţă a podului. "Partea de documentaţie, proiect, avize şi expertize a fost finalizată. La piciorul podului au fost montate două macarale de 400 de tone. Au fost aduse şi piesele metalice care vor fi urcate pe piloni, de pe care vor fi ancorate hobanele", a precizat