Cea mai scundă femeie tânără din lume are numai 69 de centimetri, la 22 de ani. O cheamă Bridgette Jordan, e din SUA şi a intrat în Cartea Recordurilor în urmă cu un an. Zeenat Bi trăieşte în India şi are 113 ani, potrivit spuselor sale, cu toate că autorităţile o contrazic şi-i spun că are numai 101... Dar cine să mai ţină socoteala?
Nu vârsta foarte înaintată este ceea ce o deosebeşte pe Zeenat Bi de alte bunicuţe, ci faptul că are numai 91 de centimetri înălţime, fiind astfel "cea mai scundă persoană în vârstă" din lume.
Chiar dacă e foarte micuţă, nu mai vede bine şi o mai supără uneori oasele, din cauza lipsei de calciu, bătrâna are planuri mari pentru viitor. Ea vrea ca până la sfârşitul vieţii să îşi întâlnească actorii preferaţi de la Bollywood şi să meargă în pelerinaj la Mecca.
Dacă vi se pare deja interesantă povestea ei, o să fiţi şi mai uimiţi când o să aflaţi că Zeenat Bi trăieşte din pensia ei foarte mică, echivalentul a 5 euro, pe lună. Cea mai scundă femeie tânără din lume are numai 69 de centimetri, la 22 de ani. O cheamă Bridgette Jordan, e din SUA şi a intrat în Cartea Recordurilor în urmă cu un an.
FOTOGRAFII: Northfoto