Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrător de tineret, o nouă meserie

Publicat in Brasovul Tau, joi 25 octombrie 2012 ·

În România a apărut o nouă meserie: lucrător de tineret . Un număr de 864 de persoane au fost formate în cadrul proiectului cu fonduri europene "Construcţia instituţiei 'Lucrătorul de tineret pentru integrarea tinerilor în societate'", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, managerul "Schultz Consulting", Marius Donţu, unul dintre partenerii proiectului.

"Rolul lui este să-i ajute pe tineri să se descurce şi să-şi dezvolte abilităţile. Totodată, tinerii pot fi ajutaţi să se integreze mai uşor în comunitate", a explicat Donţu menirea lucrătorului de tineret, citat de agerpres.ro.

Potrivit acestuia, lucrătorul de tineret îşi va desfăşura activitatea la început în parcuri, organizaţii neguvernamentale iar apoi în administraţia publică, locală sau centrală.

Prezente la conferinţa de încheiere a proiectului, olimpicele Ana-Maria Brânză şi Alina Dumitru au afirmat că susţin proiectul "Lucrătorul de tineret".

"Sunt încântată de proiect. Ideea este foarte ambiţioasă. Eu am trecut prin asta la 13 ani, când am fost selecţionată la lot şi a trebuit să plec de acasă. Norocul meu a fost că am avut 'fraţi mai mari' care m-au ajutat. Avem nevoie de lucrătorul de tineret ca să scoatem din casă generaţia facebook'", a declarat Ana-Maria Brânză, menţionându-i pe colegii săi şi pe antrenorul Dan Codreanu, care au reprezentat pentru ea ceea ce este astăzi un lucrător de tineret.

Sportiva a mai spus că i se pare foarte interesant să ajute copiii să se integreze şi că abia aşteaptă să ajungă într-unul dintre parcuri pentru a vedea un lucrător de tineret.

La rândul său, sportiva Alina Dumitru a povestit cum la începutul carierei, fiind firavă, se accidenta mereu şi nu reuşea să se încadreze în sportul pe care îl practică în prezent.

"Cu ajutorul părinţilor şi al antrenorului am trecut peste acele momente. Am încercat ca ş

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs joi dimineață, în România. Ce magnitudine au avut

Adevarul acum 18 minute
Două cutremure au avut loc joi dimineață, 29 mai, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Restricţii de circulaţie pe trei drumuri naţionale din judeţele Covasna, Galaţi, Harghita, din cauza ploilor abundente / Trafic feroviar perturbat între Predeal şi Timişu de Sus din cauza surpării terasamentului

News.ro acum 57 minute
Centrul Infotrafic din IGPR anunţă restricţii de circulaţie pe trei drumuri naţionale din judeţele Covasna, Galaţi, Harghita, din cauza ploilor abundente. De asemenea, traficul feroviar este perturbat între Predeal şi Timişu de Sus din cauza surpări

Partidul anti-imigrație Chega devine a DOUA cea mai mare forță politică din Portugalia

Gandul acum 19 minute
Partidul anti-imigrație Chega din Portugalia a înregistrat miercuri o nouă victorie politică pentru extrema-dreaptă europeană, după ce a obținut al doilea cel mai mare număr de locuri din Parlament – ceea ce înseamnă că va deveni principalul partid

Tradiții și superstiții de Înălțarea Domnului, sărbătorită joi. Este și Ziua Eroilor

Adevarul acum 36 minute
Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști, fiind cunoscută și sub denumirea de Ispas. Anul acesta o sărbătorim pe 29 mai, iar în această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și

Acordul dintre Amazon şi Stellantis privind software-ul auto pentru funcții inteligente a eșuat / Proiectul ar fi rivalizat cu sistemul Android Automotive oferit de Google

G4Media acum o ora
Parteneriatul dintre Amazon şi Stellantis pentru dezvoltarea unui sistem software auto de ultimă generaţie, denumit SmartCockpit, se apropie de final, au confirmat cele două companii, la o solicitare a Reuters, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Lovitură pentru Trump: O instanță americană blochează tarifele „reciproce” impuse de președinte

Mediafax acum o ora
Cei trei judecători ai Curţii de Comerţ Internaţional (ITC) a SUA au decis că impunerea de suprataxe este prerogativa Congresului şi că preşedintele şi-a depăşit atribuţiile în acest caz, potrivit Le Figaro. Decizia a fost luată miercuri, instanţa b

Tradiții pentru spor și sănătate la Înălțarea Domnului

Ziua Constanta acum 10 ore
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

Sorin Grindeanu se va retrage de la ministerul Transporturilor, fiind mai preocupat de reorganizarea Partidului Social Democrat

Gandul acum 8 ore
La scurt timp după consultările oficiale de la Palatul Cotroceni, Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a declarat, marți, că va demisiona din fruntea Ministerului Transporturilor. Sorin Grindeanu a dezvăluit la România TV, în direct, ce a disc

UPDATE - Chelsea Londra a câştigat Conference League, după 4-1 în finala cu Betis. Performanţa unică reuşită de londonezi / Echipa lui Maresca a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Chelsea Londra a câştigat, miercuri seară, Conference League, învingând în finala de la Wroclaw echipa Betis Sevilla, scor 4-1. Formaţia londoneză a reuşit o performanţă unică: este prima echipă care a triumfat în cele cinci competiţii majore ale UE

Frații Tate, puși sub acuzare pentru viol și zeci de alte infracțiuni în Marea Britanie

HotNews acum 13 ore
Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, au fost puși sub acuzare miercuri, pentru de viol și alte infracțiuni, în Marea Britanie, informează The Telegraph și Sky News. Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, se confruntă cu 10 acuzații, printre care

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/27°
vin.

14°/16°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/25°
Iasi
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

14°/23°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/20°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/22°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°