Mihai Gîdea a prezentat în ediția de joi seara a emisiunii Sinteza Zilei, cu ocazia zilei de naștere a Regelui Mihai care a împlinit frumoasa vârstă de 91 de ani, imagini în premieră cu domnia sa și Regina Elisabeta.
De asemenea, acesta a prezentat în premieră imagini cu Regina Ana aflată în exil, plecând cu un avion de la Copenhaga.
De asemenea, realizatorul emisiunii a avut onoarea de a fi invitatul familiei regale la Palatul Elisabeta, reședința Familiei Regale de la București, acolo unde a stat de vorbă cu Alteța Sa Regală, Principesa Margareta și Alteța Sa Regală, Principele Radu.
Urmărește aici înregistrarea integrală a emisiunii Sinteza Zilei.