Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 300 Capital. Ediţia 2012. Miliardarii care au devenit milionari

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 octombrie 2012 ·

Surpriză în TOP 300. Potrivit ultimei ediţii a clasamentului editat de revista Capital, oamenii de afaceri ale căror averi depăşeau miliardul de euro nu mai contabilizează decât câteva sute de milioane Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘSursa: VLAD STĂNESCUSursa: AGERPRES

1 /.

Este „uşor” să ajungi miliardar, însă în vremuri de criză, este şi mai greu să-ţi păstrezi acest statut. Cel mai bine o ştiu, poate, cei mai cunoscuţi bogaţi ai României de după ’89, care an de an au ocupat podiumul clasamentului TOP 300 Capital. Surpriză sau nu, Ion Ţiriac şi Dinu Patriciu nu mai sunt miliardari. Şi nu sunt singurii care şi-au pierdut acest statut.

Ce-au fost şi ce-au ajuns

Mai bine de 90% dintre cei pe care îi rogi să-ţi nominalizeze cel mai bogat om al României vor pomeni numele lui Ion Ţiriac, o legendă vie a tenisului şi posesorul secretului „cum devii bogat”. Însă, pe fondul crizei financiare, veniturile omului de afaceri s-au diminuat. Odată cu declinul pieţei auto şi al celei imobiliare, business-urile lui Ţiriac au intrat într-o scădere accentuată, averea unuia dintre cei mai bogaţi români stând, în prezent, în bancă. Unicredit Ţiriac, mai precis, unde deţine un pachet de 45% din acţiuni. Banca a reuşit să crească şi anul trecut, ajungând la un profit operaţional de 30 de milioane de euro, cu 17% mai mare decât anul trecut.

Dinu Patriciu a fost unul dintre cei mai mediatizaţi miliardari în ultimul an. Din păcate, nu pentru tranzacţii reuşite, ci pentru insolvenţele, falimentele sau afacerile proaste, fie ele în zona de retail sau de media. De altfel, de-a lungul carierei, Patriciu a cunoscut multe suişuri şi coborâşuri. Poate pentru că ştie să facă doar anumite tipuri de afaceri. Istoria a dovedit că se pricepe exact la ceea ce a învăţat: construcţii şi imobiliare (singurele care i-au rămas în picioare), respectiv afacerile cu petrol, care sunt moştenire d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 20.000 de români au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum o ora
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a trecut de 20.500, la ora 11.45. În total, au fost exprimate peste 25.000 de voturi, dar 4.300 dintre acestea au fost prin corespondenţă. Secţiile de votare din străinătat

Ministerul de Externe: România este solidară cu poporul georgian în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european

News.ro acum 25 minute
Ministerul de Externe transmite, sâmbătă, solidaritatea României cu poporul din Georgia. ”Ca membru al UE, România este solidară cu poporul georgian în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european”, a transmis, sâmbătă, MAE, într

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Un membru al BEJ Cluj a sunat la 112 pentru a reclama saci cu voturi de la turul întâi nesigilaţi / Poliţia a deschis o anchetă, dar încă nu a identificat nereguli

News.ro acum o ora
Un membru al Biroului Electoral Judeţean Cluj a sunat la 112 pentru a reclama că a găsit, în spaţiul de depozitare, saci cu voturi de la turul întâi al alegerilor prezidenţiale nesigilaţi. Poliţia a deschis o anchetă, dar anunţă că, deocamdată, nu a

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sesizare cu privire la existenţa unor saci cu voturi nesigilitaţi. Poliţia Cluj face verificări

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţiştii din Cluj fac cercetări după ce un membru al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) a sesizat faptul că în spaţiul de depozitare al buletinelor de vot s-ar afla mai mulţi saci nesigilaţi. Poliţia Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată vineri

Georgia - 107 manifestanţi arestaţi în timpul mitingului pro-european

News.ro acum 57 minute
Georgia a anunţat, sâmbătă, că 107 persoane au fost arestate în a doua zi de proteste provocate de decizia guvernului de a amâna discuţiile privind aderarea la Uniunea Europeană, în plină criză postelectorală, relatează AFP. Ministerul de Interne a

Comunicat PSD: PNL Botoșani a încălcat din nou legislația electorală

Botosani News acum o ora
Biroul Electoral Central a stabilit că liberalii au încălcat legislația electorală prin promovarea online a candidaților la alegerile parlamentare, fără inscripționarea codului de mandatar financiar. Ieri a fost publicată Decizia Biroului Electoral

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum o ora
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°