Producătorul de avioane Aerostar Bacău a început service-ul la primul Airbus 320 ce este adus în România, în vederea lucrărilor periodice de întreținere, anunță Aviation Week.
Astfel, este valorificată autorizarea Part-145, obținută de compania bacăuană în luna mai a acestui an, pentru întreținerea de avioane comerciale.
Airbus-ul intrat în hangarul de 5.000 de metri pătrați, inaugurat cu ocazia acreditării Part-145, este operat de compania Sky Wings din Grecia și a sosit la Bacău pe 9 octombrie, pentru o verificare generală și câteva operații de service, care includ schimbarea trenului de aterizare.
Conform site-ului companiei, Aerostar poate efectua lucrări de întreținere și la avioane Boeing 737 (seriile 200-900), Bae 146 100-300 / AVRO RJ, familia de avioane Airbus 320 si pentru motoarele Rolls-Royce Model 250.
Grupul BAe Systems, unul dintre principalii producători din domeniul apărării și cel aerospațial, a desemnat compania Aerostar drept contractor principal al programului de realizare a avioanelor cargo, prin transformarea industrială a celor de pasageri.
Producătorul de avioane Aerostar Bacău a început service-ul la primul Airbus 320 ce este adus în România, în vederea lucrărilor periodice de întreținere, anunță Aviation Week.
Astfel, este valorificată autorizarea Part-145, obținută de compania bacăuană în luna mai a acestui an, pentru întreținerea de avioane comerciale.
Airbus-ul intrat în hangarul de 5.000 de metri pătrați, inaugurat cu ocazia acreditării Part-145, este operat de compania Sky Wings din Grecia și a sosit la Bacău pe 9 octombrie, pentru o verificare generală și câteva operații de service, care includ schimbarea trenului de aterizare.
Conform site-ului companiei, Aerostar poate efectua lucrări de întreținere și la avioane Boeing 737 (seriile 200-900), Bae 146 100-300 / AVRO RJ, familia de av