★★★★ Ilie Rad (coordonator), Cenzura în România, Cluj Napoca, Ed. Tribuna, 2010

Mereu activ şi inventiv, capabil să-i contamineze şi pe alţii de dorinţa sa de a realiza studii de larg interes, Ilie Rad a pus în mişcare scriitori şi ziarişti din toată ţara pentru alcătui o carte necesară, îndelung aşteptată, despre cenzura din România. „Volumul – explică el în prefaţă – reuneşte nu numai studii şi cercetări academice, ci şi amintiri ale unor scriitori şi jurnalişti foarte cunoscuţi, care s-au luptat cu cenzura, înainte sau după 1989.”

Amintirile despre conflictul permanent cu cenzura, al scriitorilor şi ziariştilor, în timpul comunismului sunt mai elocvente decât studiile teoretice. „Luptam cu cenzura – povesteşte Ana Blandiana – zi de zi, pentru fiecare cuvânt. Îţi scoteau un epitet, acceptai, îl schimbai cu altul, şi tot nu era bine, după două-trei schimbări te întorceai la primul şi se întâmpla să nu se observe că te-ai întors la primul.”

Era pe vremea când n-aveai voie să foloseşti: cuvântul „moarte”, ca să nu se întristeze lumea, cuvântul „carne”, ca să nu se creadă că faci aluzie la lipsa de alimente din magazine, cuvântul „înger” ca să nu treci drept mistic, cuvântul „sân” ca să nu fii suspectat de pornografie, cuvântul „a scorni” ca să nu îşi închipuie cititorii că te referi la Scorniceşti (satul care s-a născut Nicolae Ceauşescu). Mie, de exemplu, mi s-a schimbat titlul unui articol, „Ghişee” pentru că – mi s-a spus – poate fi interpretat ca o aluzie la Dumitru Ghişe (un ideolog al PCR).

Cartea este captivantă. Singurul lucru care nu mi-a plăcut este că unii colaboratori consideră cenzura comunistă comparabilă cu cenzura ecleziastică, militară etc. (greşeală pe care a făcut-o în cartea sa despre cenzură şi regretatul Adrian Marino). În realitate, cenzura practicată de comuniştii ajunşi la putere nu semăna cu nimic din ce fusese înainte. De