Veniturile Orange România din trimestrul al treilea au urcat până la 232 milioane de euro, înregistrând o creştere de 0,1% faţă de perioada similară a anului trecut, pe bază comparabilă, iar numărul de clienţi a crescut cu 197.000, conform rezultatelor financiare anunţate astăzi de grupul France Telecom – Orange.
De la începutul acestui an, veniturile companiei au totalizat 680 de milioane de euro, o diminuare cu 2,6% faţă de perioada similară a anului trecut, datorată în totalitate impactului noilor tarife de interconectare.
La 30 septembrie 2012, Orange România avea 10.243.000 de clienţi, cu 197.000 mai mulţi clienţi decât în urmă cu trei luni. Noul portofoliu de abonamente şi ofertele PrePay mai simple şi mai atractive au adus un număr semnificativ de clienţi, în timp ce beneficiile programului de loializare, relansat în prima parte a anului, au menţinut clienţii fideli alături de Orange. De asemenea, acest trimestru a arătat o creştere netă a numărului de clienţi care şi-au portat numărul de telefon la Orange.
În acelaşi timp, extinderea reţelei naţionale de date mobile, îmbogăţirea portofoliului de produse cu noi modele de smartphone-uri şi tablete, precum şi campania promoţională de internet mobil pe litoral au contribuit decisiv la performanţa solidă a serviciilor de date mobile. Astfel, numărul de smartphone-uri vândute în T3 2012 a fost cu 45% mai mare decât vânzările din T3 2011. Traficul de date mobile în reţea, în trimestrul al treilea, a crescut cu aproape 50% comparativ cu T3 2011, cea mai susţinută rată de creştere înregistrându-se în rândul clienţilor rezidenţiali.
Orange oferă în prezent clienţilor săi servicii 3G la nivel naţional, servicii 3G+ cu viteze de până la 21,6 Mbps în peste 13.000 de localităţi şi servicii H+ cu viteze de până la 43,2 Mbps în 260 de localităţi. Orange asigură în acest