În anul 1942, Valeriu Bologa, marele nostru iatroistoric, publica la Sibiu o broşură intitulată: „Un medic român ardelean: profesorul Marius Sturza“, atunci când acesta împlinise vârsta de 65 de ani şi se retrăsese din învăţământul universitar. În această lucrare sunt reproduse pasaje dintr-un CV redactat de Marius Sturza, cel care poate fi considerat una din acele personalităţi medicale care a îndeplinit vocaţia medicinii româneşti de a fi recunoscută pe plan european. Fiu al unui preot dintr-o comună de lângă Arad, viitorul profesor de balneologie, născut la 27 august 1876, se înscrie, la îndemnul familiei, la Facultatea de Drept din Budapesta, pe care însă o părăseşte după numai trei luni, înscriindu-se la Facultatea de Medicină din Viena, la îndemnul unchiului său, doctorul Ioan Hozan, medic-şef la cunoscutul stabiliment balnear Gräfenberg din Silezia. Despre vacanţele petrecute aici, studentul medicinist scrie mai târziu: „Observaţiile făcute asupra curelor din Gräfenberg şi tot atât de mult practica medicală a unchiului meu au avut o influenţă covârşitoare încă din adolescenţă asupra viitorului meu şi carierei mele. Am îndrăgit de pe atunci medicina şi am voit să mă fac doctor, vindecând şi eu cu apă şi cu mijloace naturale, aşa cum văzusem aceasta în Gräfenberg“. Lucrând efectiv la stabilimentele de hidroterapie de acolo, având controlul procedurilor şi executând în acelaşi timp electroterapia, mecano­terapia şi masajul, precum şi munca de laborator, timp de 12–14 ore pe zi, s-a perfecţionat încă de timpuriu în fizioterapie. În ultimii ani ai studiilor, a lucrat voluntar în clinica de medicină internă a profesorului Drasche şi în cea neurologică a profesorului von Frankl-Hochwart. La puţină vreme după ce a fost promovat – cu fastul obişnuit de la Viena – doctor în medicină (iunie 1901), a preluat conducerea Sanatoriului de fizioterapie Wällischhof.