Mihail Boldea, fostul deputat de Galaţi aflat în spatele gratiilor după ce a fost învinuit într-un caz de fraude imobiliare, este acum cercetat într-un alt dosar, în care el şi fratele său, şeful DSP Galaţi, Valentin Boldea, sunt suspectaţi căp fac parte dintr-un grup infracţional care a înşelat trei ministere. Mihail Boldea, fostul deputat de Galaţi aflat în spatele gratiilor după ce a fost învinuit într-un caz de fraude imobiliare, este acum cercetat într-un alt dosar, în care el şi fratele său, şeful DSP Galaţi, Valentin Boldea, sunt suspectaţi căp fac parte dintr-un grup infracţional care a înşelat trei ministere.
Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi s-au trezit, ieri la prima oră a dimineţii, cu procurorii DIICOT la uşă. Oamenii legii au venit însoţiţi de Valentin Boldea, fratele deputatului arestat pentru fraude imobiliare, la locuinţa căruia tocmai făcuseră percheziţii.
Potrivit autorităţilor, ambii fraţi sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional care era specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi evaziune fiscală, prin creşterea artificială a cheltuielilor aferente unor achiziţii publice şi prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor către bugetul de stat. Se pare că prejudiciul se ridică la 450.000 de euro.
Fratele deputatului a fost luat la audieri ca să dea explicaţii procurorilor şi nu a fost lăsat să plece decât seara târziu. Acesta este cercetat acum în stare de libertate. Tot aseară urma să ajungă la audieri şi Mihail Boldea, care este deja în arest.