Stenogramele din dosarul "Motorina" au fost xeroxate şi scoase din sediul Parchetului. Surse judiciare susţin că vinovat ar fi procurorul Marian Drilea
Dezvăluirile „Evenimentului Zilei” despre modul în care au fost date publicităţii discuţiile telefonice dintre preşedintele României, Traian Băsescu, şi fostul şef al ANAF-ului, Sorin Blejnar, au fost confirmate de judecători.
Stenogramele din dosarul „Motorina” au fost xeroxate şi scoase din sediul Parchetului pentru a fi date presei. Surse din parchetele locale l-au indicat pe procurorul Marian Drilea, cel care a instrumentat dosarul. Tribunalul Braşov a explicat într-un comunicat că „nu a eliberat reprezentanţilor media copii de pe actele dosarului”.
La instanţă au fost înregistrate cinci cereri făcute de jurnalişti, de fotocopiere a rechizitoriului. „Întrucât nu se cunoştea dacă şedinţa de judecată va fi publică sau declarată secretă, s-a comunicat către solicitanţi extrasul anonimizat al rechizitoriului”, se arată în comunicat. Acesta conţinea doar iniţialele celor implicaţi, fără interceptări telefonice.
Misterele interceptărilor
După primul termen de judecată al procesului, din 10 octombrie, două jurnaliste, Cătălina Hopârteanu- România Tv, şi Mihaela Chiper- Money Channel, au solicitat studierea dosarului. Ziua de studiu a fost stabilită pe 19 octombrie, chiar ziua în care au fost publicate primele stenograme. „Cele două jurnaliste au studiat dosarul între orele 11.30 şi 15.50.
Ele au solicitat verbal efectuarea de copii xerox, fără a fi anonimizate, însă solicitarea le-a fost respinsă”, explică judecătorii.Jurnalistele nu puteau în doar patru ore să studieze cele 66 de volume de urmărire penală şi să copieze zeci de interceptări. La ora 19.47, portalul money.ro a publicat primele stenograme. Numele interlocutorilor lui Blejnar sunt identificate după titularul abonamentului telefo