Landul german Bavaria, care deţine drepturile asupra volumului "Mein Kampf", a anunţat, miercuri, că se află în căutarea unor soluţii juridice pentru a împiedica reeditarea liberă în Germania a celebrei cărţi scrise de Adolf Hitler, ce va intra în domeniul public la sfârşitul anului 2015
Lansarea acestei iniţiative juridice a avut loc după vizita efectuată în Israel de şeful guvernului acestui stat regional, conservatorul Horst Seehofer (CSU, Uniunea Creştin-Democrată), şi de ministrul Culturii din acest land, Ludwig Spaenle, informează AFP.
Pe parcursul acestei vizite, interlocutorii lor israelieni s-au declarat revoltaţi de ideea că acest text va putea fi repus în vânzare în librăriile germane, a declarat pentru revista Cicero preşedinta comunităţii evreieşti din Munchen, Charlotte Knobloch, care i-a însoţit pe cei doi politicieni germani.
Charlotte Knobloch a solicitat iniţierea acestei cercetări juridice "despre posibilitatea de a împiedica publicarea textului care incită la ură rasială"
"Cu siguranţă, nu voi renunţa la această idee", a avertizat ea.
Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului Culturii, explorarea soluţiilor pentru a interzice o ediţie originală a volumului "Mein Kampf" nu împiedică tipărirea unei versiuni adnotate a cărţii.
Ministerul Finanţelor din Bavaria, care deţine, de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, drepturile asupra volumului, intenţionează să îl republice, într-o versiune însoţită de comentarii ale unor istorici, în 2015, înainte de intrarea volumului în domeniul public, la 70 de ani de la sinuciderea lui Adolf Hitler.
O ediţie în limba engleză, un eBook şi un audiobook sunt avute şi ele în vedere, potrivit presei germane. O ediţie destinată şcolilor ar putea fi ea tipărită, potrivit politicienilor bavarezi, care vor să aloce 500.000 de euro pentru acest proiect.